Suporterii îi răspund lui Meszar: „Suporterii nu i-au cerut să mute echipa în Ungaria. UTA va juca mereu în fotbalul românesc!”

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Alexandru Meszar, omul care taie și spânzură la UTA, deși nu are vreo funcție în structura de conducere a clubului, a avut câteva declarații cel puțin dubioase zilele trecute, printre acestea numărându-se și una potrivit căreia suporterii i-ar fi cerut să dezafilieze clubul de la Federația Română de Fotbal (FRF) și să mute echipa în campionatul Ungariei.

Ei bine, suporterii n-au stat prea mult pe gânduri și i-au răspuns lui Meszar, prin vocea celor de la Suporter Club UTA, asociația suporterilor arădeni, entitate care deține marca „UTA”, însemnând inclusiv demunirea, sigla și evident tot ce vine la pachet cu acestea.

„Asociația Suporter Club UTA (SCU) respinge vehement afirmațiile deplasate ale domnului Alexandru Meszar, potrivit cărora fanii îi cer acestuia să dezafilieze echipa de la Federația Română de Fotbal și să o mute în campionatul maghiar.

Astfel, constatăm că ne aflăm în fața unui nou derapaj al celui care conduce UTA, fără a avea vreo funcție oficială în cadrul clubului. Da, suntem de acord cu ideea că UTA a fost dezavantajată destul de clar la anumite partide, chiar destul de grav la partida de la Cluj, însă în același timp trebuie să vedem și dincolo de „perdeaua de fum” lansată de Alexandru Meszar. Nu putem și nu trebuie să trecem cu vederea faptul că UTA se află în acest impas, stagnând de luni de zile pe o poziție direct retrogradabilă, tocmai din cauza deciziilor proaste luate de conducere, adică de Alexandru Meszar. Este greșit să punem situația clubului exclusiv pe seama arbitrajelor, când vedem cu toții că principalele cauze sunt legate de incompetență. De fapt, exact asta se încearcă acum, mutarea atenției de la problemele mult mai grave ce se petrec în interiorul clubului.

O problemă cel puțin la fel de gravă o reprezintă însăși declarația lui Alexandru Meszar, potrivit căreia suporterii îi cer să înscrie echipa în campionatul Ungariei. Din capul locului spunem că, atât timp cât Suporter Club UTA este „paznicul” moștenirii lăsate de Baronul Francisc Neuman, acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult decât atât, putem afirma cu certitudine că suporterii nu i-au cerut niciodată lui Alexandru Meszar astfel de lucruri. Totodată, este cel puțin dubios cum acesta afirmă că pleacă urechea la doleanțele suporterilor, câtă vreme marea majoritate a celor prezenți pe stadion și nu numai, îi cerem de aproape zece luni de zile să plece, dar acesta „nu aude”.

În altă ordine de idei, în contextul acestor declarații cel puțin „nefericite”, dar și în contextul în care fotbalul în sine este umbrit pe alocuri de conflicte rasiste și/sau xenofobe, nu era și nu este nevoie de astfel de declarații. Cu atât mai mult, cu cât, la Arad, n-au existat niciodată probleme între suporteri, indiferent de etnia lor, iar o astfel de declarație riscă întocmai să creeze astfel de disensiuni.

UTA este și va fi mereu a arădenilor, a suporterilor, nu a unor grupuri de interese!

UTA este campioana României în șase rânduri, câștigătoare de două ori a Cupei României și va activa mereu în fotbalul românesc!

Pentru noi doar UTA contează!

UTA liberă!

Suporter Club UTA, se arată în comunicatul SCU.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.