Suporter Club UTA se pregătește să-i retragă lui Meszar dreptul de a mai comercializa marca „UTA”

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Membrii Suporter Club UTA (SCU) s-au reunit marți seară, la Old Lady’s Pub, unde s-au discutat mai multe subiecte. Cu siguranță cel mai important punct discutat de membrii asociației a fost acela referitor la comercializarea mărcii „UTA”. Este binecunoscut deja faptul că SCU deține numele și sigla clubului, astfel că Adunarea Generală a SCU poate decide oricând ce să facă cu acest brand și cui să-i dea dreptul de folosință.

Mai exact, fanii iau serios în considerare ideea de a nu-i mai lăsa pe cei din conducerea clubului să comercializeze marca UTA. Ce înseamnă asta? Trebuie spus din capul locului că acest aspect nu înseamnă că fanii retrag clubului dreptul de a mai folosi sigla și numele. Subliniem că este vorba strict despre comercializarea mărcii. Adică, Alexandru Meszar & co nu vor mai putea vinde produse cu sigla clubului UTA. Totuși, cei din SCU nu intenționează să interzică clubului să folosească sigla și numele în competițiile sportive, astfel că echipa va exista în continuare cu același nume, aceleași culori și aceeași siglă.

Motivele acestei decizii care se pregătește sunt cât se poate de simple. Fanii sunt nemulțumiți în special de modul în care este gestionat acest aspect al comercializării mărcii UTA, fiindcă nu clubul în sine profită de pe urma vânzării produsele, ci mai degrabă alte firme sau persoane din jurul conducerii. De asemenea, aceștia spun că sezonul trecut, deși au fost vândute mii sau zeci de mii de produse cu marca UTA, în conturile clubului n-au ajuns banii respectivi.

Așadar, Suporter Club UTA s-a săturat de aceste matrapazlâcuri și vrea să oprească ceea ce se întâmplă, respectiv să preia acest aspect. Astfel, ne așteptăm ca, dacă la următoarea Adunare Generală a celor din SCU se decide retragerea dreptului de a mai comercializa marca UTA de către actuala conducere a clubului, chiar SCU să pună pe picioare un nou fan-shop pentru suporteri. Noul sau noile magazine (fiindcă acest aspect încă nu este unul definit în totalitate) ar urma să ofere fanilor produse cel puțin la fel de bune din punct de vedere calitativ și, din ce speră cei din SCU, la prețuri chiar mai bune decât cele de până acum. În ceea ce privește banii, suporterii spun că aceștia se vor duce către club cu adevărat, într-un mod cât se poate de transparent, urmând ca toată lumea să poată vedea exact cât s-a vândut, cât s-a încasat și câți bani s-au virat în conturile clubului sau chiar către juniori.

Mai trebuie menționat încă un aspect, acela că fanii nu-și doresc să comercializeze marca UTA la nesfârșit, aceasta fiind doar o soluție de moment prin care să stopeze sifonarea banului. Reprezentanții SCU spun cât se poate de clar că, în momentul în care clubul va avea o nouă conducere, una competentă și cinstită, totul va fi predat înapoi către club. Aceștia speră că, totuși, grupul de investitori format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada, care și-au manifestat intenția de a prelua frâiele clubului, să reușească în cele din urmă să preia totul.

În continuare dăm curs comunicatului emis de către suporter club UTA.

„Așa după cum știți, marți seara a avut loc adunarea generală a asociației noastre. Principalul punct discutat a fost cel despre situația în care se află clubul nostru, din punct de vedere al managementului. Am constatat că în ciuda semnalelor de alarmă lansate de către noi, a protestelor organizate, conducerea clubului a continuat să își desfășoare activitatea în același mod discreționar și netransparent.
Ne îngrijorează în primul rând lipsa de credibilitate a actualei conduceri în gestionarea fondurilor. Lipsa de transparență, suspiciunile bazate pe informații credibile și verificabile că funcționarea clubului UTA a devenit o sursă de prosperitate pentru un grup de interese asociat actualului conducător al clubului și realitatea datoriilor pe care le are clubul UTA, care a rost recunoscută chiar și de către gestionarii acestuia, sunt aspecte care necesită intervenție rapidă și eficientă pentru a preveni un dezastru și a inversa procesul, înspre însănătoșirea clubului.
Din perspectiva noastră, ceea ce ne stă în putere să facem este să încercăm să normalizăm activitatea în ceea ce privește valorificarea comercială a mărcii UTA, pe care așa cum știți, o deținem. Din momentul în care în 2014 am acordat actualei conduceri dreptul de a folosi această marcă, nu ne-am erijat în niciun moment în organ de control, cenzură, presiune sau șantaj. Am acordat actualei conduceri dreptul de a folosi marca UTA așa cum consideră de cuviință, pentru bunul mers, sportiv, organizatoric și comercial al clubului, mizând pe bună credință și profesionalism, atribute pe care le credeam asociate cu persoana lui Alexandru Meszar. Ceea ce s-a întâmplat în această vară și mai ales ceea ce am descoperit în interiorul clubului, ne-au convins însă că, din păcate, lucrurile nu stau deloc așa.
Din capul locului afirmăm că nu am luat în niciun moment în discuție și nu se pune problema ca Suporter Club UTA să retragă clubului UTA dreptul de folosință a mărcii UTA în competițiile sportive! Este un subiect care pentru noi nu există, echipa pe care o încurajăm cu toți săptămână de săptămână, este UTA, cea în care noi am investit moral și material, iar lucrurile nu se vor schimba din acest punct de vedere. Însă, am luat în discuție să retragem actualei conduceri, dreptul de a folosi marca UTA în scopuri comerciale; mai exact, ca actuala conducere să nu mai poată vinde produse incripționate cu marca UTA.
Ne-a determinat să luăm în discuție acest lucru, faptul că, așa cum a fost dezvăluit chiar de actele publicate de club pe site-ul oficial, anul trecut niciun leu din vânzările de la fan shop nu a intrat în conturile clubului. Considerăm acest fapt ca fiind de neacceptat. Orice suporter care cumpără un tricou, un fular, un hanorac, un pix sau orice alt produs de la fan shop-ul oficial al clubului, crede că măcar o parte a sumelor cheltuite de el acolo, vor intra în bugetul clubului UTA. Din punctul nostru de vedere, fanii UTA-ei au fost înșelați de actuala conducere prin modul în care au organizat vânzarea produselor cu marca UTA, astfel încât de sumele generate să se bucure diferite firme intermediare și nu clubul însuși.
Nu dorim să privăm suporterii UTA-ei însă de bucuria și onoarea de a purta sau folosi materiale incripționate cu marca UTA. În planul discutat aseară este cuprins și proiectul de a prelua noi activitatea de comercializare a produselor cu marca UTA. Suntem dispuși să facem acest efort, atât pentru a stopa o modalitate de căpușare a clubului UTA cât și pentru a arăta cum se poate face această activitate în mod transparent și mai apropiat de nevoile și posibilitățile cumpărătorului. Este foarte important să precizăm că, Suporter Club UTA fiind organizație non profit și că în cei 15 ani de activitate am dovedit că nu avem alte interese decât susținerea și binele clului, profitul realizat din această activitatea comercială, ar urma să fie direcționat către club într-o formă pe care urmează să o identificăm, în așa fel încât să avem certitudinea că respectivele sume de bani ajung acolo unde este cu adevărat nevoie. Specificăm de asemenea că această activitate ar urma să fie una provizorie, până la momentul în care clubul UTA va avea un management în care putem avea încredere, management pe care noi îl identificăm cu grupul de investitori care a dorit să preia UTA în această vară. În momentul în care la conducerea UTA-ei se vor afla oameni de încredere, activitatea de comercializare a produselor cu marca UTA ar urma să revină la club, așa cum este normal.
Am decis aseară să ne acordăm timp de o lună o perioadă în care să structurăm acest proiect într-un mod foarte concret, pe baze, cifre și modalități de lucru foarte clare. Vom studia oportunitatea lui, dacă și cum îl putem pune în aplicare, iar în cazul în care vom considera că este viabil, vom convoca o nouă Adunare Generală, în care vom prezentam în detaliu acest plan de acțiune, îl vom supune dezbaterii și în final votului tuturor membrilor.
Pentru noi doar UTA contează!
UTA liberă!
Suporter Club UTA”

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.