UTA joacă vineri un meci foarte important pentru istoria recentă, având ca miză calificarea în play-off pentru prima oară de la promovarea echipei în 2020 pe prima scenă a fotbalului românesc. Sigur, UTA are nevoie și de un joc favorabil al rezultatelor în celelalte partide însă într-o bună măsură calificarea între primele 6 echipe ale Superligii depinde de un rezultat pozitiv al echipei noastre, aceasta fiind condiția de bază pentru a putea apoi aștepta desfășurarea favorabilă din celelalte meciuri.
Partida nu va fi însă deloc ușoară. Dinamo este o echipă mult mai competitivă decât în turul campionatului iar emulația din jurul ei este puternică. Drept dovadă, meciul, care se va juca pe stadionul „Arcul de Triumf“, a fost declarat sold-out în doar câteva ore. Chiar dacă vorbim de o arenă cu o capacitate deloc impresionantă (aproximativ 8.000 de locuri), interesul pentru acest meci vorbește de la sine și despre atmosfera ostilă pe care o avea de înfruntat echipa noastră.
Așadar, este foarte important ca băieții noștri să nu simtă pregnant apăsarea acestei ostilități iar din acest punct de vedere prezența și manifestarea suporterilor Bătrânei Doamne este una care va conta mult. 400 de bilete are la dispoziție UTA pentru suporterii ei și fanii UTA-ei speră că vor reuși să umple sectorul oaspeților. Sigur, programarea meciului într-o zi lucrătoare nu este deloc ofertantă ținând cont că vorbim de o deplasare de aproape 600 de kilometri dar suporterii UTA-ei au dovedit și în alte ocazii că atunci când momentul o cere, pot face sacrificii; iar acum momentul o cere mai mult ca niciodată în ultimii ani.
Pe lângă problemele ridicate de învoirile de la serviciu, facultate sau școală, nici costurile unei asemenea deplasări nu sunt de neglijat. Tocmai de aceea Suporter Club UTA a luat decizia de a sprijini fanii care vor face deplasarea la București, prin oferirea gratuită a biletului de meci, unul care costă 35 de lei. În acest sens asociația fanilor a dat publicității în urmă cu puțin timp următorul comunicat:
„Bilete pentru meciul cu Dinamo
Pentru că știm că nu este ușor să faci o deplasare lungă pentru a-ți susține favoriții și pentru că știm câte sacrificii face fiecare suporter sau fiecare familie pentru a cânta pentru UTA pe toate stadioanele țării, Suporter Club UTA a decis să vină în sprijinul celor care vineri vor însoți echipa pentru meciul cu Dinamo.
Astfel, reprezentanții Suporter Club UTA și Ultras Arad au luat legătura cu reprezentanții clubului Dinamo în vederea achiziționării tichetelor de acces pe stadion la acest meci.
În consecință, Suporter Club UTA va achiziționa și va acorda gratuit biletele de acces pe stadion pentru fiecare suporter al „Bătrânei Doamne” care face deplasarea de la Arad pentru a-și arăta atașamentul față de favoriți. Tichetele vor fi date suporterilor de către reprezentanții Suporter Club UTA și Ultras Arad la intrarea în peluza destinată suporterilor echipei oaspete de la Arena „Arcul de Triumf”.
Pentru noi doar UTA contează!“
Partida Dinamo – UTA are loc vineri, 8 martie, începând cu ora 20:00.