Trei jucători a trimis UTA în această pauză competițională către echipele naționale angrenate în luptele de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor: Hakim Abdallah, Marinos Tzionis și Dejan Iliev.
Cel mai bine a ieșit din aceste partide Abdallah, care a reușit să marcheze pentru Madagascar în meciul cu Chad (scor final 3-1), la nici un minut după ce a fost introdus în teren. Cu adevărat deosebit este faptul că această modificare a avut loc în minutul… 90+2. Anterior Abdallah a început rezervă și partida cu Republica Centrafricană (scor final 2-0), dar atunci a fost trimis în joc mai repede, în minutul 65. Cu două etape înainte de final, Madagascar e pe locul 2 cu 16 puncte, 3 mai puține decât liderul Ghana.
Așa cum am putut vedea cu toții aseară, Tzionis a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în egalul reușit de naționala Ciprului pe teren propriu în fața României (2-2). Aripa stângă a UTA-ei l-a terorizat pe Rațiu, a avut numeroase acțiuni individuale, a centrat și a șutat periculos, fiind aplaudat cu generozitate de suporterii gazdă la înlocuirea sa din minutul 88. Tzionis fusese titular și în partida precedentă, pierdută greu de ciprioți în deplasare cu Austria (1-0), atunci fiind substituit în minutul 67. În grupa preliminară Cipru e pe locul 4, fără șanse la calificare.
În sfârșit, portarul Iliev a rămas rezervă neutilizată în ambele partide jucate de Macedonia de Nord în această perioadă: înfrângerea din amicalul cu Arabia Saudită (1-2, meci jucat la Praga) și victoria din preliminarii de pe teren propriu, 5-0 cu Liechtenstein. Macedonia de Nord e lider în grupa de calificare J, cu 11 puncte, unul mai mult decât Belgia și Țara Galilor, dar Belgia are un meci în minus. Macedonenii sunt la mâna lor deoarece în ultimele trei meciuri din grupă vor întâlni chiar adversarele directe la calificare, însă marea dificultate este generată de faptul că ambele partide sunt programate în deplasare.