luni, 20 octombrie, 2025
spot_img

🇷🇴 “Ștafeta Veteranilor” va ajunge la Arad pe 23 octombrie

Distribuie articolul

În acest an Invictus România organizează a ediția a-XII-a a “Ștafetei Veteranilor”. La fel ca edițiile precedente și în acest an “Ștafeta Veteranilor” Invictus este un omagiu adus dragostei de țară, eroilor neamului de ieri și de azi ai României. “Ștafeta Veteranilor” este cel mai amplu proiect de educație și voluntariat dedicat memoriei eroilor și sprijinului militarilor răniți în acțiuni militare, misiuni și operații.

Inițiată în 2014 de voluntarii Invictus România, „Ștafeta Veteranilor” a devenit o tradiție națională. An de an, “Ștafeta Veteranilor” adună sute de voluntari – militari activi și în rezervă, sportivi, tineri, profesori, familii întregi – în jurul unei misiuni simbolice: purtarea Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, din Capitală până la Carei. Aici este locul unde, în 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea teritoriului național în cel de-al Doilea Război Mondial.

Voluntarii nu participă la o competiție, ci își asumă un crez: „Onorăm trecutul prin fiecare pas”. Fără recompense, fără ierarhii, doar cu demnitate și solidaritate.

Prima ediție a “Ștafetei Veteranilor” a avut loc între 19 – 25 octombrie 2014. Potrivit InvictusRomânia, „Ștafeta Veteranilor” din acest an se va desfășura pe trei trasee care străbat țara din sud prin vest, prin centru și prin est, atingând toate județe și oprindu-se la monumentele eroilor locali. De-a lungul timpului au participat la “Ștafeta Veteranilor” sportivi de performanță cum ar fi Ana Maria Brânză, Sandra Izbașa, Camelia Potec, Alina Dumitru, Tiberiu Ușeriu, dar și mulți alții. Traseele din acest an sunt:

  • Traseul Albastru, start 01.10.2025 la București prin sudul țării și vest;
  • Traseul Galben, start 01.10.2025 la București prin centrul țării;
  • Traseul Roșu, start 01.10.2023 de la București prin Moldova și nordul țării.

Traseul Albastru al “Ștafetei Veteranilor” va trece și prin Arad. Dar iată orașele și data la care a ajuns sau va ajunge acolo Ștafeta Veteranilor (Traseul Albastru) acolo: 1 octombrie – București; 4 oct. – Pitești – Mioveni; 5 oct. – Câmpulung – Mateiaș; 6 oct. – Curtea de Argeș; 7 oct. – Râmnicu Vâlcea; 9 oct. – Slatina – Caracal; 11 oct. – Craiova; 13 octombrie – Drobeta Turnu Severin; 14 oct. – Târgu Jiu; 15 oct. – Pasul Vâlcan – Deva – Hunedoara; 19 oct. – Lugoj; 22 oct. -Timișoara; 23 oct. – Arad; 24 octombrie – Oradea.

La Arad “Ștafeta Veteranilor” va ajunge miercuri 22 octombrie, cândva între orele 15:00 și 16.00 și va fi întâmpinată la intrarea în Arad, la bariera de la Aradul Nou, de opt voluntari de la jandarmi, care alături de cei din Timișoara vor însoți ștafeta până în Piața Avram Iancu la Monumentul Ostașului Român. Pe parcurs se vor alătura ștafetei copii sau alte persoane, la fel ca în fiecare an. Aici, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Arad, căpitan Ruja Laura, oficialități locale, reprezentanți ai Poliției, ai Jandarmeriei, ai MApN, dar și alte persoane și organizații publice vor depune coroane la Monumentul Ostașului Român.

Joi dimineața la ora 05:30 va avea loc întâlnirea participanților la “Ștafetei Veteranilor” 2025, iar la ora 06:00 va avea loc plecarea spre Oradea. Din partea Aradului vor participa la ștafetă șase voluntari ai Jandarmeriei Arad, dar și alți voluntari care vor să însoțească ștafeta. După o oprire în fața Primăriei Arad, “Ștafeta Veteranilor” se va îndrepta spre Oradea unde va sosi în jurul orei 16:00.

Evenimentul “Ștafeta Veteranilor”, un gest de curaj, devotament, patriotism, respect față de eroii neamului și dragoste nemărginită pentru România, se va încheia pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la Monumentul Ostașului Român din Carei, printr-un moment solemn de recunoștință pentru eroii care au luptat pentru libertatea noastră.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți