Spania e noua campioană mondială la fotbal feminin

Sursă imagine: facebook/fifawomensworldcup

Sport

Scris de Giuliano Junc

Ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Fotbal Feminin a fost găzduită de Australia şi a fost câştigată de echipa naţională a Spaniei. Ibericele au învins duminică Anglia în finală, unicul gol al meciului fiind marcat în minutul 29 de Olga Carmona Garcia, jucătoare ce evoluează la Real Madrid.

Drumul spre finală a început pentru Spania în Grupa C, unde a terminat pe locul 2, după ce a învins Costa Rica (3-0) şi Zambia (5-0) cedând la scor, 0-4 în faţa câştigătoarei grupei, Japonia. În faza eliminatorie, Spania a trecut de Elveţia (5-1), Ţările de Jos (2-1 după prelungiri), Suedia şi 2-1.

Medaliile de bronz au fost cucerite de jucătoarele din naţionala Suediei, care au învins în finala mică naţionala ţării gazdă, cu 2-0. În prelabil suedezele au produs în optimi surpriza turneului, eliminând la penalty-uri pe deţinătoarea trofeului la acel moment, Statele Unite.

Aceasta a fost a 9-a ediţie a competiţiei a cărei ediţie inaugurală a avut loc în 1991. Spania a câştigat pentru prima oară Campionatul Mondial, deţinătoarea celor mai multe trofee find SUA cu 4 la număr. Celelalte titluri de campioană mondială au fost cucerite de Germania (2), Norvegia şi Japonia.

Ediţia din acest an a reunit la start 32 de echipe: 12 din Europa, câte 6 din Asia respectiv America de Nord şi Centrală, 4 din Africa, 3 din America de Sud şi una din Oceania. Ediţia următoare a Campionatului Mondial de Fotbal Feminin va avea loc în 2027, gazda nefiind încă stabilită.

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.