sâmbătă, 14 decembrie, 2024

UPDATE | Și-a pierdut viața pe A1, după ce a fost lovit de un camion | FOTO

Distribuie articolul

Un accident bizar a avut loc în această dimineață, pe autostrada A1, la kilometrul 545, pe sensul de mers dinspre Nădlac spre Timișoara, cu puțin înainte de coborârea spre Aeroportul Arad.

Spunem „bizar” pentru că, cel puțin la prima vedere, accidentul nu s-a produs între două autovehicule, dar totuși un bărbat și-a pierdut viața. Este foarte posibil ca bărbatul accidentat să fi coborât din autoturismul pe care îl conducea, fără să știm cauzele, moment în care a fost surprins și accidentat de un camion.

La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de poliție, dar și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul ISU Arad.

Din păcate, la sosirea echipajului medical, victima, un bărbat de aproximativ 40 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că medicii au putut doar să constate decesul.

UPDATE

„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 25 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autotren pe A1 Deva-Nădlac, ar fi acroșat un bărbat de 40 de ani. Din nefericire, în urma impactului, bărbatul de 40 de ani a decedat. Testarea cu aparatele din dotare a conducătorului autotrenului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmit reprezentanții IPJ Arad.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor si împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Revenim cu alte amănunte în măsura în care acestea vor fi disponibile.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți