La fel ca și etapa trecută, UTA este echipa care încheie runda curentă din Superliga. Suporterii speră evident că și rezultatul va fi unul similar. Ne aducem aminte că în urmă cu o săptămână Bătrâna Doamnă învingea la Arad cu 2-1 pe FCSB, un rezultat la care aproape nimeni nu spera în condițiile în care adversarii se prezentau la ora meciului cu maximum de puncte.
Întrebarea care se pune așadar e aceea dacă echipa noastră poate repeta istoria și să răstoarne calculele hârtiei și azi. Sigur, faptul că meciul nu se joacă în vulcanul de pe „Francisc Neuman” este un dezavantaj dar pe de altă parte adversarul nu e nici el din aceeași categorie de greutate cu cel de săptămâna trecută. Într-adevăr Sepsi este o echipă bună, solidă, foarte bine organizată, lucru dovedit de un parcurs meritoriu în Conference League. În campionat însă covăsnenii au arătat slăbiciuni, nu mai departe de ultimul meci de pe teren propriu, încheiat 1-1 în fața celor de la Hermannstadt; la fel tot cu o remiză s-a încheiat și precedentul meci de la Sfântu Gheorghe, 0-0 cu Oțelul. Practic singura victorie a celor de la Sepsi acasă în acest start de sezon a fost împotriva celor de la FCU 1948.
La acestea se mai adaugă și factorul fizic. Sepsi a jucat joi în Norvegia un meci foarte greu, cu un consum fizic și mental considerabil, mai ales în condițiile în care partida respectivă a avut și 30 de minute de prelungiri. Factor suplimentar de dificultate este și lungul drum către și dinspre Scandinavia, amănunt care și el lasă urme atât în ceea ce privește capacitatea fizică a jucătorilor cât și în ceea ce privește timpul de pregătire a acestui meci, redus la 2 zile.
Evident, Sepsi are un lot echilibrat și e capabilă să înlocuiască jucătorii mai puțin proaspeți. Una dintre soluții este chiar noul venit Akos Kecskes, un fundaș central maghiar adus de la LASK Linz. Liviu Ciobotariu chiar puncta faptul că este mulțumit că are tot lotul la dispoziție, singura incertitudine fiind în dreptul lui Cosmin Matei. Nici de partea cealaltă, la UTA, nu sunt absențe noi față de cele deja știute (Stroungis și Ahmet plus jucătorii pe care clubul nu se mai bazează: Leidsman, Roganovic, Isac, Șteau). Însă pentru echipa noastră marele minus este cel de pe bancă, unde nu se va afla Mircea Rednic, aflat în recuperare după operația pe inimă suferită săptămâna trecută.
În aceste condiții care sunt armele UTA-ei? Cele clasice am putea spune: organizarea defensivă, concetrarea, determinarea, lucruri care le-am văzut și în meciul cu FCSB, cu amendamentul că ar fi de dorit să le observăm chiar din primul minut. De asemenea, tot la fel ca în meciul cu FCSB ar fi foarte bine să se manifeste același pragmatism la finalizare și echipa noastră să profite chiar și de cea mai mică oportunitate pentru a crea pericol și a-l transforma în gol sau goluri. Aici ne bazăm și pe faptul că UTA are în componență un jucător în mare formă, este vorba de slovacul Andrej Fabry (foto) decisiv în ambele victorii de săptămâna trecută (cu FCSB și cu Dumbrăvița).
UTA este neînvinsă la Sfântu Gheorghe în ultimele două deplasări, ambele încheindu-se cu remize albe. Va reuși să își păstreze invincibilitatea? Vom afla în această seară de la ora 21:30, oră la care centralul Marcel Bîrsan va fluiera startul meciului. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport 1 dar va fi acoperită și de site-ul nostru în format live text.