Sâmbătă începe plantarea copacilor pe Centura din Gai. Acțiunea este o inițiativă a Asociației „Gai Cartierul Nostru”

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Arădenii sunt așteptați sâmbătă, cu mic, cu mare, la o acțiune inițiată de către cei de la Asociația „Gai Cartierul Nostru”. Este vorba despre o acțiune simplă, dar importantă, care va începe la ora 9:00 și în cadrul căreia ficare persoană prezentă poate planta un copac.

Asociația „Gai Cartierul Nostru” v-a obișnuit cu acțiuni civice care aduc bine comunității. Cu aceeași dorință de a lăsa ceva trainic în urmă s-a născut și proiectul „Gândim Verde”, prin care membrii asociației își propun să planteze 400 de copaci pe cea mai circulată stradă din municipiu, cunoscută drept „Centura Gai”.

„Dorim să mulțumim oamenilor implicați care au contribuit prin donații la achiziționarea puieților. Recunoștința față de ei va lua forma unei plăcuțe cu numele și prenumele acestora, plăcuță care va fi atașată fiecărui copac. Ținem să adresăm mulțumiri și domnului Florin Mariș, directorul Gospodăriei Comunale Arad, pentru buna colaborare, pentru sfaturile bune și de asemena pentru pregătirea terenului în vederea plantării.

Iar pentru că acest proiect este gândit pentru generațiile care vin, ne-ar face mare plăcere să ni se alăture cât mai mulți arădeni, indiferent de zona în care locuiesc. Prezența copiilor va fi mult apreciată, plantarea putând fi un mijloc frumos de a-i învăța pe cei mici să prețuiască natura. Vă așteptăm lângă noi”, a declarat Cristian Hebristean, membru în Consiliul Director al AGCN.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.