O nouă ediție a Salonului Gutenberg, ultima din acest an, a aniversat numărul 65 al revistei „Gutenberg-Universul cărții”, publicație care a ajuns la 17 ani de apariție neîntreruptă. Evenimentul a a avut loc în Sala Galla din incinta complexului Continental Astoria și reunit oameni de cultură din Arad, adevărați „ambasadori ai frumosului”, care susțin constant dialogul cultural și promovarea valorilor autentice.
În cadrul Salonului a fost organizat și un târg de carte cu caracter caritabil, unde invitații au adus aproximativ 200 de volume, ce vor fi donate unei școli din Arad, ca gest de sprijin pentru educație și lectură. Salonul Gutenberg a confirmat, și de această dată, rolul revistei ca spațiu de întâlnire al ideilor, al creației și al solidarității culturale.
Dincolo de un pahar de vin, de răcie, cafă sau ceai, participanții au sărbătorit evenimentul, ținut în ziua de Ignat (20 decembrie), cu o mâncare de carne de porc și varză acră (varză cu curechi) specifică localității Macea, dar și a altor localități din zonă. Pentru că sărbătoarea Crăciunului se apropie, colindele au fost în prim plan, iar o contribuție importantă la acest lucru la avut Elena Voichița Suba care a interpretat mai multe colinzi tradiționale, acompaniată de trei soliști instrumentiști din Macea. Gazdele Salonului Gutemberg din 20 decembrie au fost Florica R. Cândea, Carina Baba și Eugenia Ponta Pete.
“Anul acesta s-a conturat ca un veritabil reper al memoriei culturale și istorice, marcat de o serie de „noduri de aducere aminte” care au reunit personalități, instituții și comunități în jurul valorilor identitare. Debutul anului a stat sub semnul lui Mihai Eminescu, anul fiind consacrat poetului național. În acest context, doamna Iuliana Pintea a reușit să adune membrii și prietenii Salonului Gutenberg cu prilejul lansării volumului “Arad, dragostea mea”, un eveniment care a deschis simbolic șirul sărbătorilor culturale ale anului”.
“Lunile următoare au adăugat noi repere semnificative acestui parcurs. Aradul l-a sărbătorit pe Ioan Slavici, iar în cadrul manifestărilor dedicate marelui prozator, Ioana Nistor și Gabriela Marco, membre ale Salonului Cultural, au făcut parte din comitetele de organizare ale conferințelor găzduite de Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și de Complexul Muzeal Arad. Salonul Gutenberg a fost prezent și implicat activ în aceste evenimente, confirmându-și rolul de liant între inițiativele culturale ale orașului”.
“Un alt moment de mare încărcătură simbolică a fost aniversarea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Colonelul (rtr.) Marcel Lucaciu a readus în atenția publicului figura celei mai frumoase și iubite regine a României, dedicându-i o conferință și un număr special al revistei „Aradul Eroic”. În paginile acesteia au publicat și membri ai Salonului Gutenberg, consolidând astfel dialogul dintre istorie, memorie și creație contemporană”.
“Memoria recentă nu a fost nici ea uitată. Generalul maior (r) Vasile Heredea și colonelul (rtr.) Sandu Crișan au evocat Revoluția din 1989 în paginile revistei „Stindard”, publicație în care se regăsesc, de asemenea, contribuții ale unor membri ai Salonului Gutenberg. Aceste evocări au adus un plus de profunzime reflecției asupra trecutului apropiat și a impactului său asupra prezentului”.
“În sfârșit, identitatea Salonului Gutenberg este strâns legată de tradiția primului salon literar arădean – Salonul Cultural al lui Stamatiad, organizat în urmă cu un secol. Inspirat de această inițiativă fondatoare, Salonul Gutenberg își asumă continuitatea și dialogul cu trecutul. Tocmai din acest motiv, în numărul de față al revistei, printr-o serie de dialoguri inedite, este subliniată importanța lui Stamatiad în cultura arădeană, precum și rolul esențial al Salonului său ca sursă de inspirație pentru ceea ce reprezintă astăzi Salonul Gutenberg”. Precizările de mai sus au fost oferite de Carina Baba, pentru Arad Obiectiv.
Astfel, anul care se încheie se configurează ca o țesătură densă de comemorări, aniversări și întâlniri culturale, în care memoria și creația contemporană se întâlnesc firesc, reafirmând vitalitatea culturii arădene, iar Salonul Gutenberg nu face decât să ne reamintească de toate acestea.

