Să înceapă petrecerea! UTA și-a adus fundaș stânga din… Jamaica!

Sursă imagine: foto: mlssoccer.com

Sport

Scris de Giuliano Junc

După plecarea lui Aly Abeid la CFR, Mircea Rednic și-a dorit foarte mult un fundaș stânga. În condițiile în care Răzvan Trif încă nu a convins și are și ceva probleme cu accidentările, iar Diogo Rodrigues este o improvizație, chiar dacă a dat randament foarte bun pe acel post (doar că în cazul unei accidentări sau suspendări a lui Căpușă ar trebui să revină în dreapta), „Puriul“ a anunțat de mai multe săptămâni că la Arad urmează să ajungă un fundaș stânga „de meserie“, doar că și acesta, venind dintr-o zonă mai exotică, a avut dificultăți în obținerea vizei. Iată însă că acesta a ajuns la Arad în urmă cu o săptămână, a efectuat câteva antrenamente și astăzi a semant cu Bătrâna Doamnă un contract până în vară, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

Când am spus că noul jucător al UTA-ei vine dintr-o zonă exotică, am folosit acest termen deloc în sens metaforic. Kemar Michael Lawrence vine din Jamaica, o țară mai cunoscută pentru plaje, soare, muzică reggae și o abordare a vieții, hai să-i spunem mai „relaxată“. Fotbalul nu e probabil printre primele 10 lucruri care-ți vin în minte când te gândește la Jamaica, asta deși unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care Jamaica le-a dat lumii, cântărețul Bob Marley, era un mare iubitor al sportului cu balonul rotund. Jamaica s-a calificat însă o singură dată la Campionatul Mondial de Fotbal, în 1998, dar asta nu înseamnă că nu a dat și fotbaliști de calitate, precum Wes Morgan, Franck Sinclair sau mai nou Leon Bailey, astfel că proveniența noului fotbalist al UTA-ei, dincolo de exotismul ei, nu trebuie să fie neapărat un semn de întrebare; asta mai ales că Lawrence este internațional, cu 77 de meciuri, 3 goluri și 9 pase decisive pentru „Reggae Boyz“.

Îngrijorarea față de noua achiziție a UTA-ei o stârnește mai degrabă faptul că din august 2023 acesta nu are echipă, ceea ce face ca în mod cert capacitatea sa fizică să nu fie una optimă iar perspectiva realistă să fie aceea că el reprezintă mai degrabă un transfer pentru sezonul viitor; asta mai ales că nici vârsta lui nu mai e una la care un asemenea handicap să fie depășit foarte repede, jucătorul având 31 de ani împliniți în septembrie anul trecut.

Altfel, Kemar Lawrence are o experiență importantă într-un campionat decent (mai ales dacă facem comparație cu România), este vorba despre MLS, unde a adunat 184 de meciuri, 7 goluri și 10 pase decisive, pentru New York Red Bulls,Toronto FC și Minnesota United (ultima sa echipă înainte de venirea la UTA). A avut de asemenea și un scurt periplu european, de un an (sezonul 2020-2021) însă la un nume important de pe „bătrânul continent“, este vorba despre Anderlecht, unde a jucat în 16 meciuri, reușind să și înscrie o dată.

Sperăm ca noul fundaș stânga să se pună cât mai repede la punct cu pregătirea fizică și să aducă bucurie pe teren și voie bună în vestiar, atribute care cam lipsesc în „încruntatul“ fotbal românesc.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.