Cu un repertoriu predominant Pablo de Sarasate, seara de 28 aprilie 2025 a fost un tribut adus violonisticii secolului al XIX-lea, literaturii de mare popularitate care a cucerit saloanele timpului, numărului mare de teme de dans din folclorul spaniol, materializate în ópusuri de recital, îndrăgite și apreciate în cercuri largi de muzicieni și melomani.
Navarra, Jota de Pamplona, Jota Aragonesa, Adios Montanas Mias (Danse espagnole) sunt câteva dintre cele mai cunoscute, cele care s-au evidențiat în programul violoniștilor Florin Gherghel, Monia Chiriac și al pianistei Adriana Dogariu. Luni, 28 aprilie a avut loc la Sala Palatului Cultural un recital cameral “Romantism pe strune de vioară”. Protagoniști au fost:
- Florin Gherghel – vioară
- Monia Chiriac – vioară
- Adriana Dogariu – pian
În program au fost lucrări de Pablo de Sarasate și alte partituri renumite, precum Souvenir de Posen de Henryk Wieniawski, Salut d’amour de Edward Elgar sau piese pentru două viori și pian de Dimitri Șostakovici.
Florin Gherghel a studiat vioara la Liceul de artă Sabin Drăgoi din Arad și încă de elev s-a făcut remarcat în concursurile naționale câștigând diferite premii. Începând din septembrie 2006 este membru al Filarmonicii din Arad, iar din 2016 este concert maestrul orchestrei simfonice.
Mona Chiriac este din anul 2000 membră a Filarmonicii din Arad. În anul 2009, în cadrul concertelor camerale programate în stagiunea Filarmonicii din Arad, a interpretat una dintre partiturile solistice ale concertului pentru două viori de Antonio Vivaldi.
Adriana Dogariu a început studiul pianului la Liceul de Muzică din Timișoara. A urmat Universitatea de Muzică din București și Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale. În prezent, Adriana Dogariu este conferențiar universitar la Facultatea de Muzică din Timișoara.
Pablo de Sarasate (1844–1908). A fost unul dintre cei mai străluciți violoniști și compozitori ai secolului al XIX-lea, cunoscut pentru stilul său rafinat și pentru lucrările sale pline de virtuozitate. Muzica sa îmbină eleganța spaniolă cu o tehnică instrumentală deosebită de solicitantă, creând un repertoriu care încântă atât prin frumusețea melodiilor, cât și prin spectaculozitatea execuției.
Stilul muzical al lui Sarasate este caracterizat de o claritate excepțională a sunetului, o frazare precisă și o ușurință uimitoare în pasajele dificile. Compozițiile sale pentru vioară pun accent pe agilitatea interpretului, solicitând tehnici precum staccato-ul în salturi, pizzicato-ul mâinilor stângi și glissando-uri elegante. Totuși, dincolo de aceste artificii tehnice, muzica sa nu pierde niciodată din vedere latura expresivă: fiecare piesă spune o poveste și creează o atmosferă distinctă.
Una dintre cele mai celebre lucrări ale sale este Zigeunerweisen – Melodii țigănești (Op. 20), compusă în 1878. Această piesă, inspirată de muzica țigănească, este o adevărată demonstrație de virtuozitate, alternând moment de melancolie profundă cu explozii de energie ritmică. Altă lucrare emblematică este Carmen Fantasy, bazată pe teme din opera Carmen de Georges Bizet, unde Sarasate reușește să transforme arii celebre în adevărate bijuterii violonistice.
O trăsătură distinctivă a creației lui Sarasate este influența folclorului spaniol. Lucrări ca Spanish Dances (Op. 21–26) aduc în prim-plan ritmuri și melodii specifice diverselor regiuni ale Spaniei, precum habanera, jota sau zapateado. În aceste piese, spiritul național se îmbină subtil cu eleganța rafinată a muzicii de salon din epocă. Astfel, Sarasate a devenit nu doar un reprezentant al virtuozității violonistice, ci și un ambasador al muzicii spaniole în Europa și America.
Deși compozițiile sale sunt create în primul rând pentru vioară și orchestră sau pian, ele nu sunt simple pretexte pentru demonstrații tehnice. Sarasate a fost preocupat de echilibrul între efectele spectaculoase și coerența muzicală. Frumusețea liniei melodice și farmecul exotic al ritmurilor spaniole au cucerit nu doar publicul, ci și mari compozitori ai vremii, precum Camille Saint-Saëns și Édouard Lalo, care au lucrări dedicate lui.
În ansamblu, muzica lui Pablo de Sarasate este un exemplu strălucitor de măiestrie tehnică pusă în slujba expresivității. Prin stilul său unic, el a influențat dezvoltarea repertoriului pentru vioară solo și a inspirat generații întregi de violoniști să exploreze limitele instrumentului lor. Astăzi, lucrările sale continuă să fie interpretate pe marile scene ale lumii, păstrând vie amintirea unui artist care a combinat pasiunea spaniolă cu perfecțiunea formei.
Souvenir de Posen (Amintire din Poznań) de Henryk Wieniawski. A fost compusă în tinerețea sa și este o lucrare care poartă parfumul nostalgiei și rafinamentul romantic al secolului al XIX-lea. Scrisă inițial pentru vioară și pian, această piesă scurtă, dar plină de farmec, surprinde spiritul unui oraș care, la acea vreme, vibra de cultură și patriotism polonez.
Din primele acorduri, Souvenir de Posen respiră o blândețe caldă, ca o amintire prețioasă păstrată într-un colț luminos al sufletului. Melodia principală curge lin, cu o eleganță de salon, dezvăluind dragostea lui Wieniawski pentru cântecul lăuntric al viorii. Fiecare frază e brodată cu ornamente delicate – triluri, portamenti, accente suave – care pun în valoare tehnica interpretului fără ai umbri expresivitate.
Deși este o piesă de dimensiuni reduse, Souvenir de Posen cere o atenție deosebită asupra nuanțelor și a subtilităților de culoare. Pianul însoțește cu discreție, oferind un fundal de catifea pentru strălucirea viorii, fără a copleși linia melodică. Lucrarea alternează momente de tandrețe pură cu unele ușor mai impetuoase, sugerând poate freamătul orașului tânăr și speranțele romantice ale unei epoci în care muzica era și refugiu, și declarație de spirit.
În ansamblu, Souvenir de Posen este mai mult decât o simplă piesă de salon: este un tablou sonor miniatural, pictat cu delicatețe și iubire, în care se simte amprenta inconfundabilă a talentului lui Wieniawski. Souvenir de Posen este o perlă discretă a repertoriului de vioară, un om adus tinereții, nostalgiei și frumuseții ascunse în lucrurile aparent simple.
Salut d’amour (Op. 12) de Edward Elgar. Este una dintre cele mai delicate și pline de farmec lucrări ale lui Edward Elgar, compusă în 1888 ca un gest de dragoste pentru viitoarea sa soție, Caroline Alice Roberts. Inițial purtând titlul francez Liebesgruss („Salut de iubire”), piesa a fost concepută ca o scrisoare muzicală, un mesaj tander exprimat fără cuvinte, doar prin arcuș și sunet.
Scrisă pentru vioară și pian (deși ulterior orchestrată în mai multe variante), Salut d’amour este un cântec de dragoste pur și luminos. Tema principală, simplă dar nobilă, se desfășoară cu o eleganță firească, ca o conversație intimă între două suflete. Vioara cântă cu o voce caldă, ușor melancolică, în timp ce pianul îi țese un acompaniament discret, aproape șoptit, asemenea unui murmur de inimă îndrăgostită.
Farmecul piesei stă în sinceritatea și finețea cu care exprimă emoția. Nu există excese de virtuozitate sau dramatism forțat; fiecare notă pare să respire iubire, învăluind ascultătorul într-o atmosferă de tandrețe și dor. Frumusețea liniei melodice, subtilitatea variațiilor dinamice și rafinamentul armoniilor îi conferă piesei un aer de simplificare atemporală.
Salut d’amour a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Elgar, fiind iubită nu doar pentru frumusețea ei sonoră, ci și pentru povestea sinceră care stă la baza creației sale. Astăzi, este frecvent interpretată la concerte, la ceremonii și la momente festive, rămânând un simbol al dragostei pure, exprimate printr-un gest muzical mic, dar de o profunzime nemăsurată. În esență, Salut d’amour este o reverență delicată în fața iubirii – acea emoție simplă și eternă care, atunci când este exprimată în muzică, devine nemuritoare.
