duminică, 16 iunie, 2024

România a remizat cu Bulgaria în primul amical înainte de Euro. Man a ratat un penalty

Distribuie articolul

Edi Iordănescu și FRF au preferat ca înainte de participarea la Campionatul European să mizeze nu pe adversari puternici, împotriva cărora ar fi putut replicate scenariile de joc probabile din jocurile de la Euro, ci pe echipe mai slab cotate, împotriva cărora tricolorii câștigând, să își creeze un moral cât mai bun înainte de duelurile cu Ucraina, Belgia și Slovacia. Din păcate scopul a fost ratat pe jumătate, în sensul că echipa lui Iordănescu jr. a ratat aseară scontata victorie în prima partidă de pregătire, disputată pe Stadionul Ghencea, împotriva Bulgariei.

România a dominat clar prima repriză, anunțându-și intențiile încă din minutul 2 când Răzvan Marin a luat la țintă portarul din interiorul careului. Apoi, în minutul 19 Drăguș l-a driblat pe goalkeeperul oaspeților dar, ajuns în unghi închis, a finalizat în plasa laterală. Un minut mai târziu iese la rampă Dennis Man, care reușește un un-doi spectaculos cu Stanciu dar șutul său e blocat și deviat în corner. Cea mai mare ocazie o va avea Drăguș cu un minut înainte de pauză, atacantul nostru trimițând puțin pe lângă poartă din poziție de unu la unu cu portarul.

Naționala noastră începe în atac și repriza secundă iar la 5 minute de la reluare Stanciu obține o lovitură de la 11 metri care, din păcate, este ratată de Man, jucătorul arădean trăgând slab, chiar pe direcția unde plecase portarul bulgarilor. Imediat după aceea oaspeții își arată colții și e nevoie de intervenția atentă a lui Niță pentru a păstra tabela intactă. Edi Iordănescu îi trimite pe teren pe Coman, Ianis Hagi și Bîrligea iar jocul nostru se înviorează. Din păcate Coman trage mult în afara cadrului porții din poziție bună iar Ianis șutează slab de la marginea careului. Ultimul sfert de oră aparține din nou bulgarilor, Niță salvând în două rânduri, atât din fața unui adversar cât și din fața propriului său coleg, Drăgușin, care a fost cât pe ce să semneze un autogol.

Partida s-a încheiat într-o notă de nemulțumire, foarte mulți spectatori manifestându-și dezaprobarea pentru jocul tricolorilor, în special cel din repriza secundă. Al doilea și ultimul amical al României este programat vineri seara, tot în Ghencea, împotriva reprezentativei statului Liechtenstein.

România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Rus (69. Nedelcearu), Bancu (69. Mogoș) – R. Marin, M. Marin (60. Hagi), Stanciu (77. Olaru) – Man, Drăguș (60. Bîrligea), Mihăilă (60. Coman). Selecționer: Edward Iordănescu

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți