marți, 23 iulie, 2024

Rețea de gaz, la Olari, Sintea Mică, Zărand și Cintei

Distribuie articolul

Continuă demersurile pentru extinderea rețelei de gaze naturale în județ, iar acum este în actualitate introducerea rețelei în localitățile Zărand și Olari. Consiliului Județean Arad a constituit în favoarea celor două comune a dreptului de uz și a dreptului de servitute asupra unor terenuri proprietate publică a județului Arad. Pe aceste terenuri vor trece rețelele edilitare de gaz.

Proiectul prevede alimentarea cu gaze naturale pentru circa 1800 de locuitori, aferent celor două comune, respectiv celor patru localități: Olari, Sintea Mică, Zărand și Cintei. Finanțarea urmează să fie făcută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și reprezintă un obiectiv de bază pentru cei doi primari, Petru Răuț (Olari) și Gheorghe Dudaș (Zărand).

„Suntem lideri de proiect, creăm o oportunitate de dezvoltare atât pentru noi, cât și pentru comuna vecină, Olari! Oferim un confort locuitorilor, dar și o deschidere pentru posibili investitori”, a declarat Gheorghe Dudaș, primarul comunei Zărand.

Acesta a fost completat de Petru Răuț, primarul comunei Olari: „Este un proiect de suflet, care completează eforturile Consiliului Județean, care a modernizat drumurile Sântana-Olari-Sintea Mică și Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa, prin care avem asigurată o rețea de drumuri care ne leagă de comunitățile vecine! Rețeaua de gaz reprezintă un bonus pentru dezvoltarea comunei noastre”!

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți