Traficul vehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone va fi interzis pe drumurile județene asfaltate din Arad, în zilele de 4 și 5 iulie 2025, în intervalul 12:00 – 20:00, din cauza codului portocaliu de caniculă emis de Administrația Națională de Meteorologie.
Măsura este luată conform Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 305/30.08.2022, care prevede astfel de restricții în perioadele în care sunt emise coduri portocalii sau roșii de temperaturi extreme.
Ce prevede hotărârea:
„Se instituie restricții de circulație pe drumurile județene asfaltate din județul Arad aflate în administrarea Consiliului Județean Arad, între orele 12–20, pentru vehiculele rutiere cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.”
Excepții de la restricții:
- Transporturi de animale vii și produse perisabile
- Vehicule aflate în misiuni de intervenție de urgență
- Transporturi necesare în cazuri de fenomene naturale sau calamități
- Transporturi funerare, poștale sau de carburanți
- Transporturi de ajutoare umanitare
- Transporturi sub temperatură controlată
- Vehicule specializate pentru tractări sau salubritate
Verificări în teren
Consiliul Județean Arad anunță că echipe de control vor fi în teren pentru a verifica respectarea restricțiilor impuse, pe baza prognozelor meteorologice oficiale.
📍 Măsura are rolul de a proteja structura drumurilor județene asfaltate, care pot suferi degradări în condiții de caniculă extremă și trafic greu.