Deși a pierdut două puncte în minutul 89, pe o decizie de arbitraj care încălca regulamentul, Mircea Rednic a fost destul de relaxat și jovial la declarațiile de după meci. A evitat să fie prea vehement la adresa arbitrajului, și-a lăudat jucătorii, a mulțumit publicului dar, surpriză, a aruncat două „unde de curent“ către staff-ul administrativ.
Prima dintre ele a venit imediat după meci la declarațiile oferite televiziunilor care au transmis partida:
„Trebuie să ne mișcăm mai mult, să fim mai mișcăroși, ca antrenorul, mai agitați, să ținem pasul cu antrenorul. Asta vreau și asta trebuie să facă, dacă nu vrea să mă enervez, să mai zic una-alta. M-am certat și cu ăștia care-s angajați aici. Le spun să ude terenul și ei nu udă terenul. Adică ei parcă jucau împotriva noastră. Am glumit…”
După care, antrenorul a detaliat la conferința de presă ce l-a nemulțumit în special:
„Am doi jucători care nu știam dacă putem conta, Iliev și Râpă. La ambii le-a venit azi cartea verde, dar eu mă descurc. Eu sunt antrenor, i-am cerut conducerii să aibă viteza mea, trebuie să se miște mai repede. Nu au fost obișnuiți cu felul meu de a lucra și la cerințele mele. Dar, și la bine și la rău eu sunt cu conducerea, doar să fie mai atenți. Să-și facă fiecare treaba, să nu mai încurcăm unii pe alții, să știm ce avem de făcut.“
Declarațiile sunt cumva surprinzătoare deoarece, de când a venit la Arad, Mircea Rednic a evitat să vorbească apăsat despre nemulțumirile pe care le-ar avea, strecurând doar din când în când câte o „șopârlă“ voalată. De data aceasta însă „Puriul“, chiar folosind un ton glumeț, a lăsat menajamentele la o parte și a cerut cu subiect și răspicat ca staff-ul administrativ să-și facă treaba; semn că Rednic începe să se cam sature de amatorismul din club, pe care și noi l-am sancționat de nenumărate ori.
Reamintim și faptul că UTA a fost la un pas să facă o greșeală care i-ar fi adus pierderea meciului cu 0-3 la masa verde, din cauza folosirii unui jucător în stare de suspendare. Imoh Ezekiel a fost trecut titular pe foaia de joc și scos din lot înainte de ieșirea echipelor la încălzire. Rednic și-a asumat public acea eroare deși ne îndoim că e treaba antrenorului să țină evidența cartonașelor și mai ales să cunoască regulamentele, destul de stufoase; iar dacă intră în prerogativele lui, nu e deloc în regulă, deoarece aceasta, la cluburile normale cade în sarcina staff-ului administrativ. Și, Har Domnului, UTA are destui angajați cu funcții care de care mai pompoase.