Rednic a semnat pe doi ani cu UTA. Îl poate ține Meszar atât?

Sport

Scris de Giuliano Junc

Antrenorul UTA-ei este așa cum se spune, „pe cai mari“. A venit într-un moment extrem de delicat și a reușit în doar câteva săptămâni ceea ce predecesorii săi au eșuat să facă în câteva luni: să scoată echipa din abis. 6 meciuri în campionat, 3 victorii, 3 remize, 0 înfrângeri, un bilanț suficient ca Mircea Rednic să devină omul momentului la Arad: adulat, aclamat și susținut de un public avid de speranță. Pentru că dincolo de îndeplinirea obiectivului, asta reprezintă Mircea Rednic pentru un număr foarte mare de suporteri: speranța că în clubul ăsta a aterizat în sfârșit un om de fotbal care știe ce face.

În acest context antrenorul a anunțat că înțelegerea avută cu clubul până acum a fost doar un precontract și că după încheierea sezonului a semnat un contract pe doi ani cu UTA. Este o veste primită cu mare bucurie fără îndoială de cei mai mulți dintre fanii UTA-ei, care speră ca în acești doi ani echipa lor să facă trecerea de la una care se mulțumește cu supraviețuirea la una care țintește obiective mai importante, asta însemnând cel puțin calificarea în play-off.

De altfel Mircea Rednic însuși a declarat că UTA trebuie să își propună mai mult și că nu intenționează să rămână la Arad pentru a se bate pentru evitarea retrogradării. Din punct de vedere sportiv, al calităților de antrenor, în mod cert Rednic e suficient de „echipat“ pentru a-și asuma asemenea obiective. Va avea însă parte și de susținerea concretă, financiară, a conducerii clubului pentru a se bate la asemenea obiective?

UTA în acest moment are datorii de aproape 3 milioane de euro iar conducătorul clubului, Alexandru Meszar, a și anunțat public că urmează o perioadă de „recesiune“ din punct de vedere al salariilor și că strategia se va modifica în sensul că UTA se va baza mai mult pe jucători români și pe tineri din propria Academiei.

Până acum, antrenorii au avut libertate totală la UTA să își construiască lotul dar iată că lui Mircea Rednic i se sugerează deja anumite bariere atât în ceea ce privește plafonul salarial cât și privitor la proveniența jucătorilor. Antrenorul a și glumit de altfel recent spunând „păi m-am obișnuit, unde merge Rednic se micșorează salariile“. Tehnicianul însă a contracarat subtil afirmând că „dacă îi aduc domnului Meszar un jucător de 10.000 de euro pentru care garantez că face diferența, nu cred să mă refuze“. Așadar încă din startul colaborării s-au putut sesiza optici diferite, chiar dacă îmbrăcate catifea.

Cu toate acestea părțile au căzut de acord să meargă împreună. Rednic a semnat pe doi ani și de azi începe să-și creioneze lotul. Tot de azi Meszar trebuie să facă rost de bani pentru rezilierea contractelor cu jucătorii pe care antrenorul nu-i mai vrea la echipă. Tot de azi Meszar trebuie să facă rost de bani pentru primele de instalare ale noilor jucători și să construiască un buget care să acopere costurile cu noua echipă ce va porni la drum în câteva săptămâni. De unde va face rost Alexandru Meszar de bani nu e treaba lui Mircea Rednic însă, ținând cont de statutul său în fotbal, suntem convinși că acesta nu va accepta niciun rabat de la termenii înțelegerii, tot așa cum nu va accepta să se facă de râs în fața fanilor cu o echipă cârpită și improvizată dintr-un buget de austeritate, după ce le-a promis acestora că UTA nu va mai trece prin ceea ce a trecut în acest sezon.

În concluzie, putem spune că Alexandru Meszar, prin semnarea lui Mircea Rednic, este în situația celui care locuiește la garsonieră dar și-a luat un bolid puternic. Își permite să-l alimenteze și să-l întrețină însă?

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.