Record de infracțiuni rutiere, constatate de polițiștii ineuani

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii orașului Ineu și ai Secției Rurală 5 Ineu cercetează mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere, la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel, un bărbat de 33 de ani, din Ineu, a fost depistat pe D.C. 29, în aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de 0,82 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,71 mg./l. alcool pur în aerul expirat a mai fost depistat, pe același drum, un arădean de 24 de ani; pe D.N. 79/A în Șicula, un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și un bărbat de 31 de ani, din Tauț, a condus un autoturism pe D.J. 708/A, în aceeași localitate, având o alcoolemie de 0,45 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, în toate cazurile a fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un tânăr de 17 ani, din Târnova, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.