Primăria anunță lucrări la Arena „Francisc Neuman”. Se va interveni la gazon, canalizare, sonorizare, ventilație și panou de control/caruri TV

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Sport Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Primăria Municipiului Arad, prin Recons S.A. a definitivat procedura de achiziție publică privind Serviciile de proiectare tehnică-faza DALI a Stadionului „Francisc Neuman”.

Este vorba despre 5 loturi, cu o valoare totală estimată de 353.983 RON.

În cadrul proiectului se vor realiza următoarele servicii: refacerea şi reabilitarea gazonului de pe Stadionul „Francisc Neuman”, reconfigurarea sistemului de canalizare, instalarea sonorizării, asigurarea ventilaţiei în zona de vitralii la Tribuna A şi montare panou control şi caruri TV.

„Suntem în prima etapă a acestei achiziții publice, astăzi s-au semnat contractele de prestări servicii pentru loturile 1,2 şi 4.

Urmează să intrăm în etapa a doua, cea de execuție a lucrărilor.  Sperăm ca în a doua parte a anului viitor meciurile şi evenimentele de pe Stadionul „Francisc Neuman” să se desfăşoare în condiții mult îmbunătăţite” a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.