Ibrahima Conte și-a aflat astăzi pedeapsa pentru eliminarea din meciul cu FC Botoșani: fundașul central al UTA-ei va rămâne în afara lotului pentru trei etape de campionat și va trebui să plătească și o amendă de 5.000 de lei, asta pe lângă cea acordată de club și confirmată de antrenorul echipei. În mod normal suspendările pentru un cartonaș roșu direct sunt de 2 etape dar în circumstanțe agravante ele pot fi mărite; iar gestul făcut de jucătorul din Guinea a fost unul deloc onorant pentru un fotbalist: și-a călcat intenționat un adversar căzut la pământ, este vorba de Florescu. Inițial arbitrul George Găman nu a sesizat gravitatea gestului, acordând doar cartonaș galben pentru fault însă la semnalizarea arbitrului VAR Sorin Costreie, Găman a revăzut faza pe monitor și a dictat eliminarea.
Pe lângă gestul în sine, stupiditatea sa a fost accentuată și de momentul în care acesta a fost săvărșit: era minutul 72 iar UTA era condusă pe tabela de marcaj cu 2-1. Lăsându-și echipa în 10 oameni Conte aproape că a condamnat-o la înfrângere. Doar norocul a făcut ca oaspeții să rateze două uriașe ocazii de desprindere, survenite pe fondul dezorganizării defensive care a urmat, pentru ca apoi în minutul 90 tocmai înlocuitorul lui Conte, Ariel Lopez să aducă egalarea.
Așadar Conte va lipsi din echipa UTA-ei în meciurile cu FC Voluntari (deplasare), Petrolul (acasă) și Rapid (deplasare). Înlocuitorul său va fi ales dintre Marko Stolnik și Ariel Lopez. Primul este fundaș central de meserie, al doilea poate juca și el pe acest post dar poziția sa de bază este la mijlocul terenului. Acest amănunt poate fi un atu în plus pentru echipă în demersul acesteia de a începe construcția de la nivelul fundașilor centrali. De altfel tocmai pe acest criteriu Lopez a fost ales să îl înlocuiască pe Conte după eliminare iar la final antrenorul chiar s-a felicitat pentru inspirația avută declarând că a vrut în primă fază să-l introducă pe Stolnik dar s-a răzgândit „în ultima secundă“.
Pe stadion nu am văzut faza dar am stat noaptea la reluare și am observat gestul total nesportiv al africanul ui care nu are legătură cu fotbalul! Totuși cam mare SUSPENDAREA, sa da 2 etape de obicei dar Costreie este o buruiana care trebuiește ierbicidata cu insecticid deoarece nu este la prima abatere împotriva UT-EI?!