Polițiștii și jandarmii arădeni vor fi la datorie de Paștele catolic | VIDEO

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii arădeni, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad vor fi la datorie și la sfârșitul acestei săptămâni, pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în contextul sărbătorilor pascale catolice.

Astfel, mai mult de 150 de polițiști, din toate structurile, vor fi la datorie în fiecare zi, pentru menținerea ordinii publice, respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni răspândirea COVID-19. Facem apel pe această cale, la cetățenii Aradului, să respecte măsurile impuse de autorități în perioada stării de alertă.

Facem mențiunea că, în noaptea de 3/4 aprilie, circulația va fi permisă credincioșilor care sărbătoresc Paștele catolic în intervalul orar 20,00-02,00, cu respectarea măsurilor de protecție, respectiv portul măștii, astfel încât să acopere nasul și gura și respectarea distanțării fizice. De asemenea, deplasările vor trebui făcute astfel încât să se evite aglomerarea.

Întrucât în statul vecin, Ungaria, circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricționată în perioada sărbătorilor pascale catolice, vă rugăm să consultați site-ul poliției române de frontieră pentru a vedea timpii de așteptare. Autoritățile române vor fi în legătură permanantă cu autoritățile maghiare pentru fluidizarea traficului la frontieră, dacă se impune.

Pentru cei care se deplasează în țară, vă rugăm să consultați site-ul INFOTRAFIC pentru a vă informa despre posibile aglomerații sau evenimente rutiere.

Conducerea IPJ Arad și polițiștii arădeni urează tuturor credincioșilor catolici Sărbători fericite, multă sănătate și putere de muncă.

De asemenea, Jandarmeria Arad va fi la datorie, alături de polițiști, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în toate zonele pretabile la un flux mare de persoane: în zona centrelor comerciale, piețe precum și în mijloacele de transport în comun.

Astfel, peste 100 de jandarmi vor fi în stradă zilnic, pentru a veghea la respectarea măsurilor de protecție sanitară în contextul stării de alertă și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Având în vedere sărbătorile pascale catolice, facem un apel la cetățenii care vor participa la slujbele religioase să respecte toate măsurile de protecție sanitară, atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașelor de cult, masca de protecție sanitară fiind obligatorie atât în spațiile publice închise cât și deschise.

Mâine, 3 aprilie, Jandarmeria Română împlinește 171 de ani de existență. Acest eveniment important pentru noi ne va găsi în mijlocul comunității, acolo unde ne veți găsi mereu, asigurându-ne că sunteți în siguranță.

Jandarmeria Arad urează sărbători pascale fericite tuturor credincioșilor catolici și multă sănătate.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.