Polițiștii din Sebiș și Gurahonț au avut o acțiune de amploare, verificând zeci de vehicule și peste o sută de persoane. Ce au descoperit

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii orașului Sebiș și ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț au organizat, în ziua de 29 ianuarie, o acțiune de amploare, în orașul Sebiș și localitățile învecinate.

Au fost controlate 46 de vehicule, 4 transporturi de material lemnos și verificate mai mult de 100 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.775 lei, reținute 6 permise de conducere si retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori si furt de material lemnos, circumstanțele comiterii faptei urmând a fi stabilite în urma investigațiilor.

Ca urmare a cercetătorilor efectuate de polițiștii din Sebiș, a fost identificat autorul unui furt de autoturism, ca fiind aceeași persoană cu partea vătămată, fiind întocmit un dosar penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.

Aceste acțiuni se desfășoară permanent, în municipiul și județul Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.