joi, 10 octombrie, 2024

Polițiștii au intrat peste un arădean bănuit că a comis mai multe infracțiuni în Austria

Distribuie articolul

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Austria, la data de 22 februarie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și în cooperare cu polițiștii austrieci și Biroul Atașatului de Interne din cadrul Ambasadei Austriei la București, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unui bărbat de 30 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, pe teritoriul Austriei.

În urma perchezițiilor au fost descoperite 5 biciclete electrice și o armă neletală, supusă autorizării, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți