Polițiștii arădeni, activități preventive cu studenții români și străini

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii arădeni au desfășurat o activitate preventivă la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș”, din Arad.

Beneficiarii activității au fost studenții din anul I, atât cei români cât și cei străini, cărora li s-au explicat aspecte legislative privind conducerea pe drumurile publice, obținerea permisului internațional de conducere și legislația privind ordinea publică.

Celor aproximativ 400 de studenți prezenți la întâlnire le-au fost prezentate aspecte legislative privind consumul de droguri, precum și efectele pe termen lung, atât asupra sănătății cât și din punct de vedere legal.

Activitățile preventive ale polițiștilor arădeni vor fi desfășurate periodic, pentru corecta informare a studenților cu privire la legislația românească în vigoare.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.