sâmbătă, 11 octombrie, 2025
spot_img

PNL Arad și-a „bătut în cuie” o listă cu surprize pentru alegerile parlamentare

Distribuie articolul

Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Arad a votat, joi, listele candidaților pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc la finalul acestui an. Vorbim, desigur, despre listele pentru Camera Deputaților și pentru Senat.

Ei bine, pe aceste liste găsim câteva surprize, atât când vine vorba despre prezența unor nume, cât și de absența altora. O primă surpriză este mutarea lui Glad Varga, actual deputat, pe lista pentru Senat. De altfel, acesta se află chiar în „capul” listei și, cel mai probabil, pe singurul loc eligibil, fiind puțin probabil ca liberalii arădeni să poată avea doi senatori. Al doilea pe această listă este secretarul de stat Mihai Pașca, urmat de Cristian Feieș (primarul orașului Sebiș), Corina Crișan (consilier județean) și de Nicu Cazacu (președintele organizației de seniori a PNL Arad). Însă o surpriză poate și mai mare este absența senatorului Ioan Cristina de pe această listă. Fost președinte al vechiului PNL în Arad, acesta tocmai își anunțase zilele trecute intenția de a candida pentru încă un mandat, susținut fiind de mai mulți primari ai partidului, majoritatea proveniți din vechea aripă liberală. Totuși, se pare că susținerea de care a avut parte Neluțu Cristina n-a fost suficientă pentru ca acesta să ajungă pe această listă de candidați.

De partea cealaltă, lista de candidați pentru Camera Deputaților vine cu și mai multe surprize. Prima dintre aceste surprize o constituie chiar prezența în capul listei a Geaninei Pistru, președintele Organizației de Femei (OFL) a PNL Arad. Fostă viceprimar al Aradului în perioada 2008-2012, aceasta a fost găsită incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate și ulterior nu a mai putut ocupa o funcție publică aleasă pentru mai mulți ani. Ei bine, după o lungă perioadă în care doamna Pistru și-a tot făcut partenerii parlamentari, prima oară pe Eusebiu Pistru (actual senator PSD), iar ulterior pe Sergiu Bîlcea (actual deputat PNL), i-a venit și dânsei rândul să meargă în Parlament. Și, dacă tot l-am pomenit pe Sergiu Bîlcea, o oarecare surpriză este și faptul că acesta nu mai candidează pentru un nou mandat de deputat. Este cunoscut faptul că Bîlcea și-a dorit de mult timp să ajungă primar al Aradului, însă mereu Călin Bibarț a stat mai bine ca el în sondaje, iar dacă n-a fost să fie primar, acesta a fost trimis în Parlament. Totuși, odată cu prezența Geaninei Pistru pe lista de deputați, era cumva de așteptat să nu prindă ambii locuri, din moment ce formează un cuplu, pentru că locurile eligibile sunt și așa puține. Însă, zvonurile spun că Sergiu Bîlcea ar urma să rămână la Consiliul Județean, pe o poziție pe care a mai ocupat-o, cea de vicepreședinte, făcând probabil rocada cu prietenul său Răzvan Cadar, actual vicepreședinte al CJ Arad și candidat pe locul al doilea pentru Camera Deputaților. Deși locul 2 de pe lista de deputați nu este unul 100% eligibil, Cadar are totuși șanse destul de bune să intre în Parlament.

O altă – putem spune – mare surpriză pe lista PNL Arad pentru Camera Deputaților este prezența pe poziția cu numărul 3 a lui Flavius Măduța. Fost deputat în legislatura 2012-2016, atunci pe listele USL, Flavius Măduța a fost președinte al organizației municipale a PSD Arad. După un conflict cu Mihai Fifor, Măduța și mulți alți social-democrați au părăsit partidul. În 2016, la alegerile locale, Flavius Măduța a reușit, împreună cu mai mulți oameni, unii dintre aceștia acum cu funcții de conducere în USR Arad, să-l facă pe Marin Lupaș consilier local din postura de independent. Ulterior, prieten fiind cu fostul premier Victor Ponta, Măduța a pus bazele filialei locale a PRO România, o filială care la alegerile din 2020 a reușit să prindă doi consilieri județeni și să câștige o primărie în județ, fiind la „mustață” să prindă și unul sau doi consilieri locali în municipiu. Ei bine, îl vedem acum pe acesta pe listele PNL Arad, însă cu șanse minime de a se întoarce în Parlament.

Lista PNL pentru Camera Deputaților este completată, formal, de către Valentin Bot (primarul comunei Șiria), Daniel Tomuța (primarul orașului Sântana), Cristina Ciorogar (consilier județean), Mihai Mag (primarul comunei Vladimirescu), Mariana Tipei (inspector școlar și fost consilier municipal pe vremea când aceasta era necăsătorită și purta numele de Cismașiu), lista fiind închisă de către Bogdan Faur (fiul viceprimarului Lazăr Faur și președinte al organizației de tineret).

Așadar, aceștia sunt oamenii cu care PNL Arad se va prezenta în fața alegătorilor pe 1 Decembrie. Deși nimic nu este sigur, bazându-ne pe experiența din trecut și pe rezultatele alegerilor locale, respectiv europarlamentare din acest an, predicția noastră este că doar Glad Varga, Geanina Pistru și Răzvan Cadar vor prinde locuri în Senat, respectiv Camera Deputaților.

SENAT

Varga Glad

Pașca Mihai

Feieș Cristian

Crișan Corina Anka

Cazacu Nicu

CAMERA DEPUTAȚILOR

Pistru Popa Geanina Simona

Cadar Răzvan Olimpiu

Măduța Flavius Luigi

Bot Valentin

Tomuța Daniel Sorin

Ciorogar Cristina Denisa

Mag Mihai

Tipei Mariana

Faur Bogdan Alexandru

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți