marți, 13 mai, 2025

Pleacă Iacob și Kucher, vine Robert Popa. Cine mai urmează!?

Distribuie articolul

UTA schimbă garnitura la portari, clubul arădean renunțând la experimentații Florin Iacob și Danylo Kucher, pe care îi înlocuiește cel puțin deocamdată cu tânărul Robert Popa.

Astfel, după cinci sezoane petrecute în tricoul alb-roșu, timp în care a apărat buturile „Bătrânei Doamne” de 144 de ori, brașoveanul Florin Iacob este pus pe liber de conducerea grupării de pe Mureș. Portar destul de scund, însă cu reflexe foarte bune, Iacob a reușit să „încuie” poarta UTA-ei de 58 de ori, fiind omul care a pus serios umărul la promovarea echipei în 2020, care a intrat în circuitul Echipei Naționale în 2021, pe când selecționer era Mirel Rădoi, și care ulterior a purtat pe braț banderola de căpitan.

De asemenea, ucraineanul Danylo Kucher, un băiat cu foarte mult bun simț, care atunci când a intrat în teren n-a ieșit fost nici înger, nici demon, apărând chiar decent, se desparte și el de UTA după doar un sezon și jumătate. În tot acest timp, Kucher a jucat doar 20 de partide, el fiind în concurență directă chiar cu liderul vestiarului. În șase dintre aceste partide, ucraineanul n-a primit gol.

După plecările lui Iacob și Kucher, portarii nr. 1 și nr. 2, prim-planul în poarta formației arădene va fi luat de către tânărul Robert Popa. În vârstă de doar 21 de ani, acesta vine la Arad de la retrogradata FC U Craiova 1948, formație pentru care a apărat sezonul trecut de 17 ori, fiind în competiție cu Ionuț Gurău, un alt goalkeeper despre care la un moment dat se zvonea că ar fi în vizorul lui Mircea Rednic. În acest moment, Popa este căpitanul selecționatei U20. Deși clubul UTA nu a clarificat forma sub care Robert Popa a semnat cu gruparea arădeană, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, s-ar părea că acesta va fi doar împrumutat de la formația olteană.

Așadar Popa este al patrulea nou venit în rândurile utiste, după van Durmen (FC U Craiova 1948), Cornel Râpă (Cracovia) și Andrei Dumiter (FC Voluntari). În paralel, clubul s-a despărțit oficial, pe lângă cei doi portari, de Vlad Morar, Tiberiu Căpușă, Ariel Lopez și Alexandru Tudorie, respectiv de Claudiu Micovschi, Rareș Pop și Cătălin Vulturar, care s-au întors la Rapid. Neoficial, Marcelo Freitas ar fi semnat cu Sepsi OSK, lucru făcut public chiar de către patronul formației covăsnene. Totodată, s-ar părea că și portarul Lungu-Bocean ar fi plecat, iar pe tânărul Roșca l-au cumpărat cei de la Șelimbăr. Pe „țeavă” ar mai fi, din informațiile noastre, alți câțiva fotbaliști, în frunte cu Kevin Luckassen. În același timp, s-ar părea că lucrurile nu sunt clare nici cu Omondi sau Benga și că situația lor va fi clarificată în aceste zile.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți