Petrecere „spartă” de polițiști, la Șiria

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

La data de 06 noiembrie, polițiștii Poliției Comunale Șiria împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe linia verificării măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la o pensiune din localitatea Șiria, județul Arad.

În urma verificărilor a reieșit că 34 de persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, din județele Timiș, Caraș-Severin, și Arad, participau la o petrecere privată organizată de o femeie de 26 ani din municipiul Reșița, județul Caraș Severin.

Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.500 de lei, în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

De asemenea, administratorului pensiunii i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădarnicirea combaterii bolilor.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.