Polițiștii arădeni au împărțit peste 100 de amenzi, numai ieri, după o acțiune de verificare a respectării măsurilor de protecție

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Andrei Fuliaș

În ziua de 01 noiembrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Au fost verificate 191 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 48 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.500 de lei.

O sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, a fost aplicată pentru organizarea de activități în spațiu public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții, și celelalte pentru nepurtarea măștii de siguranță.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.