Pentru a nu mai știm câta oară, Poliția Animalelor este chemată să salveze zeci de câini, din mâinile aceleiași femei

Sursă imagine: Captură video - TV Arad

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe exemplare canine ar fi păstrate în condiții improprii într-un imobil din localitatea Gurba, din județul Arad.

Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că într-un imobil din localitatea Gurba aparținând unei femei de 49 de ani, din municipiul Arad, se află 57 de exemplare canine, însă doar 4 dintre acestea sunt într-o stare de pericol.

În cauză au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.000 de lei în baza Legii 205/2004 privind protecția animalelor iar cele 4 exemplare canine aflate în pericol au fost ridicate și predate asociației Paws United din Zăbrani.


Citește și: 38 de căței, salvați de Poliția Animalelor din mâinile unei femei care a făcut deja un obicei din a strânge zeci de animale și a le ține în condiții mizere | FOTO-VIDEO


Evident, este vorba despre aceeași femeie, Gabriela Decuseară, în cazul căreia a mai fost solicitată intervenția polițiștilor, aceasta ținând în condiții teribile zeci de patrupede.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.