Sub cerul nemărginit al Câmpiei Ungare, acolo unde norii par a pluti încet, aproape visător, iar orizontul se contopește cu pământul într-o linie difuză, se întinde Parcul Național Hortobágy, marea pustă – o întindere legendară, unde timpul are altă măsură și liniștea capătă formă.
Situat în partea de est a Ungariei, în Câmpia Mare (Alföld), Parcul Național Hortobágy este cel mai vechi și cel mai mare parc național al țării, fiind înființat în 1973. Acoperind o suprafață de peste 820 km², acest parc protejează o zonă unică de stepă, cunoscută sub denumirea de pustă – un peisaj vast, plat, ce pare infinit, dominat de ierburi, mlaștini, lacuri puțin adânci și turme de animale păstorite tradițional.
Din 1999, Hortobágy este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO ca peisaj cultural, recunoscut pentru modul în care oamenii și-au adaptat stilul de viață la condițiile de mediu timp de milenii, creând o cultură pastorală unică.
Vizitarea acestui parc este o călătorie înapoi în timp, o șansă de a înțelege cum arăta Europa înainte de industrializare și o lecție despre cum putem trăi în armonie cu natura. Hortobágy nu este doar o destinație – este un simbol al păstrării tradiției, biodiversității și identității naționale maghiare.
Pusta de la Hortobágy nu este o stepă virgină în sensul strict, ci o creație mixtă a naturii și a activității umane. De-a lungul mileniilor, defrișările, pășunatul extensiv și lipsa agriculturii intensive au permis formarea unui habitat rar în Europa. Relieful este plat, aproape fără arbori, iar clima este una continentală, cu veri calde, uscate și ierni reci și vântoase.
Acest tip de ecosistem stepic se întâlnește frecvent în Asia Centrală, dar este o raritate în Europa. Din acest motiv, Hortobágy este deosebit de valoros atât din punct de vedere ecologic, cât și cultural.
Aici, vântul este domn și povestitor. El aleargă liber peste pajiștile uscate, încrețește luciul mlaștinilor, mângâie stufărișurile și suflă printre coamele cailor păstoriți de csikóși – acei păstrători ai vechii arte a păstoritului, înveșmântați în haine albastre largi, cu pălării cu boruri largi, semănând cu siluetele eroilor din balada unei lumi uitate.
Lumina, în Hortobágy, are o transparență aparte. La răsărit, ea se filtrează printre cețurile mlăștinoase, creând o scenografie de basm. Pe suprafața apei tremură reflexe rozalii, iar siluetele cocoșilor de baltă, ale egretei sau cocorului se profilează cu grație, ca niște picturi japoneze în mișcare lentă. Iar la apus, cerul se aprinde în nuanțe de arămiu, violet și indigo, scufundând totul într-o melancolie tăcută, ca o simfonie fără final.
În pustă, tăcerea nu e absență, ci o prezență subtilă – e foșnetul ierbii sub pașii vitelor albe cu coarne largi, e susurul nevăzut al râului Hortobágy, e cântul inconfundabil al ciocârliei în înaltul cerului. E un limbaj al lucrurilor care nu mai au nevoie să fie explicate, ci doar simțite.
În serile senine, când vântul adoarme și stelele aprind bolta fără rețineri, Hortobágy devine o catedrală a simplității, unde cupola e cerul și podeaua – pământul crăpat de soare, bătătorit de generații de pași umani și pași de animale. Acolo, în mijlocul nimicului aparent, simți prezența unei sacralități fără altare – o legătură organică între om, animal, pământ și cer.
Deși peisajul pare simplu și monoton la prima vedere, Parcul Național Hortobágy este extrem de bogat în biodiversitate. El este un adevărat paradis pentru ornitologi, fiind recunoscut ca zonă Ramsar (pentru protejarea zonelor umede) și parte a rețelei Natura 2000.
Parcul adăpostește peste 340 de specii de păsări, dintre care multe sunt rare sau periclitate. Printre speciile emblematice se numără:
- Dropia mare (Otis tarda) – cea mai grea pasăre zburătoare din lume, prezentă în număr semnificativ aici.
- Crăcăniciul de stepă (Syrrhaptes paradoxus) și lăstunul de stâncă, vizitatori rari.
- Stârcii roșcați, egretele, cormoranii și pelicanii în coloniile din zona mlăștinoasă.
- Mii de cocori gri poposesc în Hortobágy în migrațiile lor anuale, oferind spectacole impresionante în zori și la apus.
Vegetal, pusta este dominată de ierburi stepice, sărături, trestii, stufărișuri și pășuni sărăcăcioase care se schimbă în funcție de nivelul apei și de salinitatea solului. Flora include multe specii adaptate la solurile alcaline, cum ar fi Artemisia sau Salicornia.
Un aspect unic al parcului este păstrarea modului tradițional de viață pastorală. Localnicii, numiți csikós, sunt păstori călare, purtând haine tradiționale și păstorind turme de vite maghiare, bivoli, oi racka (cu coarne răsucite) și cai de stepă.
Această formă de păstorit extensiv este parte integrantă a identității regiunii și contribuie la menținerea biodiversității. Animalele sunt lăsate să pască liber pe pajiști și mlaștini, păstrând echilibrul ecologic fără a degrada habitatul natural.
Una dintre cele mai faimoase atracții ale parcului este Podul cu Nouă Arcade (Kilenclyukú híd), construit în 1833. Acesta este un pod de piatră cu nouă deschideri, lung de 167 de metri, devenit simbol al regiunii Hortobágy. El trece peste un braț al râului Hortobágy și era folosit în trecut pentru trecerea turmelor către târgurile de animale.
Podul cu Nouă Arcade, arcuit ca o coloană vertebrală din piatră veche, leagă nu doar maluri, ci și epoci. Sub el au trecut turme, căruțe, negustori, poeți rătăcitori și visători. Fiecare arc pare să păstreze un ecou – glasul unei ciurde, lătratul unui câine, tropotul cailor, fluierul ciobanului. Aici puteți vizita:
- Lângă pod se află satul Hortobágy, centrul turistic al regiunii, unde vizitatorii pot explora:
- Muzeul Pustei, care oferă informații despre flora, fauna și istoria culturală a regiunii.
- Hanul Hortobágy (Hortobágyi Csárda), o clădire tradițională din secolul al XVIII-lea, unde călătorii și păstorii găseau adăpost și mâncare.
- Târgul tradițional de animale, organizat anual, unde se păstrează meșteșugurile și tradițiile locale.
Parcul Hortobágy este un model de turism durabil. Se organizează excursii ghidate, observări de păsări, plimbări cu căruța sau cu trăsura, și demonstrații de dresaj cu cai. Cele mai bune perioade pentru vizită sunt primăvara (pentru flora înflorită și păsările migratoare) și toamna (pentru migrația cocorilor).
Păstorii, fiii pustei, nu trăiesc doar în timp, ci și în tradiție. Chipurile lor par modelate din vânt și fum, ochii lor au culoarea ierbii uscate. Cresc vite cu o pricepere moștenită din tată-n fiu, călăresc cu o eleganță firească, parcă ieșiți dintr-o epopee rustică. Nu se tem de singurătate – ei o înțeleg, o respectă, o trăiesc.
Un eveniment important este Festivalul Cocorilor (Darufesztivál), organizat în fiecare octombrie. Mii de vizitatori vin să admire cocorii la apus, când se întorc spre zonele mlăștinoase pentru înnoptare.
Parcul Național Hortobágy nu este doar un loc de recreere sau o zonă pitorească, ci și un laborator viu pentru ecologiști și biologi. Aici se studiază:
- Adaptarea speciilor la condiții de salinitate și uscăciune.
- Relația dintre activitățile umane și menținerea habitatelor naturale.
Pe teritoriul parcului se desfășoară programe de conservare activă, inclusiv refacerea canalelor de drenaj, reumplerea lacurilor temporare și pășunatul controlat pentru menținerea habitatului stepic.
Când vin cocorii, toamna, pustă prinde glas. Mii de păsări se ridică din stufărișuri cu un vuiet solemn, ca o rugăciune rostită în zbor. Dansul lor pe cer, în formații perfecte, este una dintre cele mai tulburătoare imagini pe care natura o poate oferi. Totul capătă sens în acel moment: pustietatea, așteptarea, liniștea – toate pregătesc scena pentru această explozie de grație și destin. Iar în primăvară, când vântul cald mângâie din nou pământul uscat, Hortobágy renaște, dar fără a se schimba. E aceeași pustă, aceeași nemișcare vie, același dialog tăcut cu eternitatea.
Parcul Hortobágy nu este doar o întindere de iarbă sub un cer nesfârșit. Este un spațiu viu, în care natura și omul au co-existat timp de secole într-un echilibru delicat. De la păsările rare la păstorii tradiționali, de la mlaștinile efemere la turmele de vite autohtone, totul contribuie la un mozaic natural și cultural inestimabil.
Parcul Național Hortobágy nu e doar o arie protejată – este o experiență metafizică, o fereastră către o Europă arhaică, pastorală, uitată de tumultul urban. Aici, liniștea nu e gol, ci o prezență vie; aici, pasărea nu e doar o specie, ci un semn; iar omul nu domină natura, ci i se supune cu demnitate. Hortobágy este un loc care nu se vizitează – se trăiește.
