Se împlinesc în luna ianuarie 2026, 125 de ani de la moartea inegalabilului Giuseppe Verdi, care plecat în veșnicie la data de 27 ianuarie (1901), aceeași zi, a fost marcată înainte cu 145 de ani de venirea pe lume a lui Wolfgang Amadeus Mozart.
„Hommage À Giuseppe Verdi – Omagiu adus lui Giuseppe Verdi” este un prilej de reconectare la calendarul universal al muzicii și al creatorilor ei, un omagiu pe care 2026 îl aduce memoriei celui care a jucat un rol crucial în istoria operei secolului al XIX-lea, dar și o conexiune sensibilă și profundă cu personalitatea lui Mozart, cu admirația și considerația pe care Verdi i-a purtat-o întreaga viață „geniului de la Salzburg”.
Filarmonica Arad, dirijată de Gheorghe Costin și Corul Academic al Filarmonicii Arad, dirijat de Robert Daniel Rădoiaș, au oferit celor prezenți în sala de concrete a Palatului Cultural Arad un regal muzical din creațiile lui Mozart și Verdi. În program au fost:
- Wolfgang Amadeus Mozart
- Uvertura la opera Flautul fermecat K 620,
- Ave verum corpus K 618,
- Uvertura la opera Don Giovanni K 527.
- Giuseppe Verdi
- Aida – Gran Finale Secondo,
- Nabucco – Corul sclavilor „Va, pensiero”,
- Quattro pezzi sacri.
Epilog religios al unei creații dedicate aproape în exclusivitate formei seculare a operei, „Quattro Pezzi Sacri,” ópusul de rezistență al acestei seri omagiale, semnat de Verdi la vârsta de optzeci de ani, îmbină măiestria maturității cu plăcerea și farmecul experimentului inovator. O capodoperă reluată după un număr considerabil de ani, prefațată de luminoasele partituri mozartiene – uverturile la operele „Flautul fermecat” și „Don Giovanni”, alăturate motetului „Ave verum corpus” – și de nemuritoarele numere din „Aida” – marele final al actului II – și „Nabucco” – „Va pensiero”, corul care îl va însoți pe Verdi la Milano, pe ultimul său drum, intonat de o mulțime impresionantă de oameni, într-o uriașă demonstrație de unitate socială, ca un tribut spontan adus celui mai prețuit compozitor de operă al Italiei.
Așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp sala de concrete a Palatului Cultural a fost din nou arhiplină, melomanii arădeni fiind încântați de bijuteriile muzicale oferite de Filarmonica Arad și Corul Academic.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor. A scris peste 600 de lucrări, inclusiv simfonii, concerte, opere și muzică de cameră. Muzica sa este cunoscută pentru frumusețea, eleganța și complexitatea sa.
Mozart a fost un copil minune, care a început să compună la vârsta de 5 ani. A călătorit în toată Europa, prezentându-și muzica la curțile regale și în sălile de concert. Operele sale cele mai cunoscute includ „Don Giovanni”, „Die Zauberflöte” și „Requiem în Re minor”. Muzica sa a influențat dezvoltarea muzicii clasice și a inspirat mulți alți compozitori, printre care Haydn, Beethoven și Schubert. Stilul său unic, care combina frumusețea și profunzimea, a creat un nou standard pentru muzica clasică.
Giuseppe Verdi (1813-1901). Verdi este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului al XIX-lea. A scris 28 de opere, printre care „La Traviata”, „Rigoletto” și „Aida”, care sunt considerate unele dintre cele mai mari opere ale tuturor timpurilor. Muzica sa este cunoscută pentru melodiile sale frumoase și dramatice, precum și pentru orchestrația sa bogată și expresivă.
Verdi a fost un compozitor romantic, care a scris despre teme precum dragostea, moartea și lupta pentru libertate. Operele sale sunt cunoscute pentru personajele lor complexe și pentru situațiile dramatice intense. Muzica sa a avut un impact profund asupra dezvoltării operei italiene și a influențat mulți alți compozitori, printre care Puccini și Wagner. Astăzi, operele lui Verdi sunt încă foarte populare și sunt interpretate în teatre de operă din întreaga lume.
Uvertura operei Flautul fermecat (K. 620) de Wolfgang Amadeus Mozart. Este o veritabilă poartă sonoră către o lume în care basmul, inițierea și lumina rațiunii se împletesc cu o naturalețe uluitoare. Scrisă în 1791, cu doar câteva luni înainte de moartea compozitorului, uvertura concentrează în câteva minute esența spirituală și teatrală a întregii opere.
Lucrarea debutează solemn, cu celebrele acorduri lente și grave ale alămurilor și suflătorilor, evocând ritualul și misterul. Acestea nu sunt simple intrări dramatice, ci trimiteri simbolice la idealurile masonice ale lui Mozart: ordinea, înțelepciunea și triumful luminii asupra întunericului. Tonul este serios, aproape sacru, ca o chemare la reflexie, înainte ca vălul solemnității să fie ridicat.
Brusc, muzica se avântă într-un Allegro vivace plin de energie, construit cu o măiestrie contrapunctică remarcabilă, sub forma unei fugi. Aici, Mozart îmbină rigoarea intelectuală cu exuberanța teatrală: temele se urmăresc jucăuș, se suprapun și se luminează reciproc, creând o senzație de mișcare perpetuă și optimism radiant. Spiritul ludic al operei face deja simțită prezența, anunțând atât umorul personajelor comice, cât și drumul în țara eroilor.
Uvertura nu rezumă acțiunea, ci pregătește sufletul ascultătorului. Ea promite miracol, echilibru și speranță — o sinteză perfectă între gândirea iluministă și magia teatrului muzical mozartian.
Corul sclavilor evrei „Va, pensiero” din opera Nabucco de Giuseppe Verdi. Este una dintre cele mai tulburătoare și încărcate emoționale pagini din istoria operei. Apărut în actul al III-lea al operei, acest cor transcende contextul dramatic și devine o meditație colectivă asupra exilului, libertății pierdute și dorului de patrie.
Muzica se desfășoară într-un tempo domol, aproape suspendat, care sugerează resemnare, dar și o profundă noblețe interioară. Linia melodică este amplă, curgătoare, de o simplă aparentă, însă cu o forță expresivă copleșitoare. Vocile corului se mișcă omogen, ca o singură respirație, reflectând unitatea suferinței și a speranței poporului evreu aflat în robia babiloniană. Orchestra nu domină, ci susține cu discreție, lăsând spațiul textului și emoției să se dezvăluie firesc.
Textul poetic evocă râurile Eufratului, amintirea Sionului și frumusețea patriei pierdute, transformând dorul într-un cântec al memoriei. În această combinație dintre cuvânt și sunet, Verdi atinge o universalitate rară: „Va, pensiero” nu mai aparține doar personajelor de pe scenă, ci oricărui popor lipsit de libertate. Nu întâmplător, această operă a devenit un simbol al aspirațiilor naționale italiene din secolul al XIX-lea, fiind receptat ca un imn al speranței și al rezistenței spirituale.
Finalul, delicat și interiorizat, nu oferă o izbucnire triumfală, ci o rugăciune. Tocmai această reținere face ca emoția să fie atât de profundă: suferința nu strigă, ci cântă — iar ecoul ei rămâne mult timp în sufletul ascultătorului.
, aceeași zi, a fost marcată înainte cu 145 de ani de venirea pe lume a lui Wolfgang Amadeus Mozart.){kind=link}