Noaptea minți(i), domnule Meszar! Alexandru Meszar și-a luat singur un interviu, pe care niște domni în uniforme îl pot percepe oricând ca pe un autodenunț

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Putem spune absolut orice despre Alexandru Meszar, dar nu că încetează să ne uimească cu reacțiile sale furibunde, prea puțin gândite și total lipsite de bun simț față de suporterul alb-roșu. În urmă cu doar câteva minute, domnul Meszar a avut o nouă astfel de ieșire, parcă mai bezmetică decât toate cele de până acum. Mai exact, acesta pare că și-a luat singur un interviu (fiindcă nu credem câtuși de puțin că fostul ziarist și scriitorul Radu Romanescu, actual angajat al clubului UTA și al cărui nume apare la finalul pseudointerviului, s-ar fi demis vreodată la astfel de practici), care mai apoi a fost postat, în stilul devenit deja obișnuință, pe site-ul clubului. Să fim serioși… ce om întreg la minte poate concepe că un club de fotbal îi ia un interviu tocmai celui care îl conduce? Asta să nu mai punem la socoteală faptul că un interviu, prin definiție, presupune o convorbire între (să zicem) Alexandru Meszar și UN ZIARIST, nu între Meszar și unul dintre subalternii săi.

Astfel, vom merge pe ideea că Alexandru Meszar i-a luat un interviu lui Alexandru Meszar și vom comenta fiecare set „întrebare-răspuns” în parte.


– Stăm de de vorbă cu Alexandru Meszar ”părintele noii UTA”, așa cum îl alinta mai toată lumea până nu cu mult timp în urmă. Sunteți cel mai longeviv conducător din istoria clubului, în ultimii zece ani ați avut performanțe deosebite, chiar excepționale, ducând echipa din liga a patra în prima ligă, unde vă mențineți de trei ani consecutivi, ceea ce nu s-a mai întâmplat la UTA de peste patruzeci de ani…

– Acestea, da, sunt într-adevăr rezultatele măsurabile în cifre și în timp și pe care nu le-am obținut eu singur. Am avut și am în continuare o echipă, chiar dacă mică, dar conștiincioasă, profesionistă, dispusă la sacrificii. Împreună cu ei am obținut aceste rezultate și, bineînțeles, cu ajutorul orașului, iar aici mă gândesc în primul rând la public, dar și la autorități, mediul de afaceri, instituții și alții, fiindcă de multe ori un singur individ sau instituție te pot scoate dintr-un impas vremelnic. Dar dincolo de aceste rezultate cuantificabile, eu mă bucur foarte mult pentru faptul că împreună am creat în Arad o emulație unică în România în jurul unei echipe de fotbal. Aradul vibrează din nou când este vorba de UTA, fără să mai vorbim că, paralel cu această emulație, am asigurat liniștea, continuitatea și stabilitatea atât de necesare performanței.

În primul rând, părintele clubului UTA este unul singur și așa va rămâne pentru totdauna: Francisc von Neuman, Baron de Végvár. De altfel, nu e pentru prima oară când Sanyi Meszar se compară cu Baronul, direct sau indirect. Totuși, la acest prim răspuns pe care Alexandru Meszar i-l dă lui Alexandru Meszar, găsim un adevăr, unul de care tocmai Alexandru Meszar se va „lovi” luni seara, atunci când mii de arădeni vor protesta împotriva sa și a deciziilor sale.


 – Și totuși după toate aceste rezultate, luni, Suporter Club UTA Arad organizează un miting împotriva dumneavoastră și a conducerii, cerând demisia. Și nu oriunde, ci chiar în Piața Avram Iancu, acolo unde nu demult, pe perioada pandemiei, dumneavoastră organizați pentru suporteri evenimente cu vizionarea meciurilor echipei. Ce credeți, cum s-a ajuns la această situație? Vă deranjează?

– Aș minți dacă aș spune că nu mă deranjează. Nu e mare lucru să realizăm cum s-a ajuns aici. Lumea noastră de acum este plină de manipulări pentru interese mai mult sau mai puțin ascunse. Propaganda mincinoasă a devenit din nou, după o perioadă în care se părea că se intră în normalitate, o armă în mâna și în gura celor care urmăresc interese necurate. Și, cu toate acestea, pe mine nu mă deranjează neapărat cel mai mult atacurile împotriva persoanei mele, ci că, așa cum se întâmplă întotdeauna când se vehiculează minciuni, se dă cu piciorul în imaginea clubului pe care l-am construit în timp împreună cu arădenii.

Din nou, Alexandru Meszar acuză presupuse manipulări și interese necurate. Dacă ne întrebați pe noi, singurele manipulări vin exact din direcția din care ne este „servit” acest interviu și singurele interese necurate sunt exact cele ale grupului de interese din care face parte Alexandru Meszar, trepădușii acestuia, respectiv cei care îl controlează pe Alexandru Meszar.

Tot din nou, Alexandru Meszar confundă clubul UTA cu persoana sa, încercând să dea de înțeles că protestele pe care fanii le-au îndreptat împotriva sa, ar fi de fapt și împotriva clubului. Greșit, domnule Meszar. Fanii arădeni iubesc clubul ăsta, drept dovadă că, deși contestă conducerea, și-au cumpărat abonamente într-un număr extraordinar de mare și, cel mai probabil, se vor strânge într-un număr la fel de mare și luni seara, la mitingul programat înaintea partidei cu Petrolul.


– În ultima perioadă, dumneavoastră și conducerea ați fost acuzați de mai multe lucruri. Sunteti de acord să le comentați ?

 – Cu mare plăcere, chiar mă bucur pentru această ocazie să putem lămuri lucrurile.

Câtă ipocrizie! Domnul Meszar spune că se bucură că îi este acordată ocazia să lămurească lucrurile… Câtă ipocrizie, domnule Meszar, în condițiile în care, de mai bine de o lună de zile vă ascundeți de presa arădeană și de întrebările acesteia. Ba mai mult, ascundeți de presă și de suporteri orice eveniment care până de odinioară era public.


– Ați fost acuzați că vindeți bilete și abonamente ”la negru”.

– Biletele și abonamentele sunt fiscalizate, se vând exclusiv prin companii de ticketing specializate, este exclus să fabrice cineva bilete sau abonamente și să le vândă ”la negru”. Vânzarea biletelor prin agențiile online este cât se poate de transparentă și se desfășoară la fel ca la multe alte cluburi din România. Pe aceleași platforme și alte cluburi de fotbal vând bilete și abonamente în acest fel.

Ne scuzați, dar aici vorbim despre un autodenunț de toată frumusețea. „Vânzarea biletelor prin agențiile online este cât se poate de transparentă”, ne spune domnul Meszar. Deci, ce să înțelegem de aici, că vânzarea fizică a biletelor este netransparentă? Evident că este, că doar asta tot spunem și noi, o parte din media arădeană, dar și cei din Suporter Club UTA. Doar că acum, domnul Meszar, recunoaște indirect acest lucru.


– De ce sunt unii antrenori de la Atletico angajați și la UTA?

– O parte dintre antrenorii de copii și juniori care activează la Atletico au contracte și cu UTA pentru un singur motiv: licențele și clasificările acestor antrenori sunt foarte importante la procesul de clasificare al Academiei UTA și ajută la scoring-ul academiei.

Adică aici s-a făcut o „ghidușie” profesionistă, așa cum pretinde domnul Meszar că este conducerea actuală a clubului. Adică n-au avut destui antrenori cu licențele necesare, așa că au mai trecut „pe foaie” și niște antrenori de la Atletico. Totuși, din documente se vede că antrenorii lui Atletico sunt plătiți de UTA. Or, ce facem aici, îi plătim doar ca să fie pe foaie și să apară în documente că UTA are antrenori cu licențe? Acești antrenori de la Atletico și prestează ceva pentru clubul UTA? Acești antrenori antrenează copiii Bătrânei Doamne, sau îi plătiți doar fiindcă își „închiriază” licența?


– Ce ne puteți spune despre fan-shopul atât de criticat și atacat mai nou de către contestatarii dumneavoastră? Acolo este ”pușculița”, cum insinuează aceștia?

– Această activitate comercială este externalizată la majoritatea cluburilor din lume și chiar din țara noastră. Așa este si la noi. De fan-shop se ocupă o societate compusă din doi membri din galeria UTA, care ne-a fost recomandată de Suporter Club UTA, mai precis de domnul Dani Proca. Această societate, de a cărei activitate suntem de altfel foarte mulțumiți, nu a dispus de un buget necesar pentru demararea afacerii, adică bani pentru marfă. Din acest motiv am inclus încă o societate de profil. Din profitul rezultat au beneficiat și beneficiază atât clubul cât și cele două societăți. Nu e nimic neclar sau ilegal, este ceva absolut firesc ca o activitate comercială care aduce profit clubului să fie profitabilă și pentru cei care o conduc și o administrează.

Da, are dreptate Alexandru Meszar când spune că firma care administrează fan-shop-ul este a doi fani. Ce uită domnul Meszar să ne explice este că domnul Meszar a făcut un contract dubios cu firma respectivă (firmă pe care o bănuim doar de bună credință). Concret, domnul Meszar a făcut contract între firma care administrează magazinul fanilor și firma Inter Sport (a cărui patron e chiar Alexandru Meszar), nu între firma cu magazinul și UTA. De ce, domnule Meszar? De ce contractul este între firma cu magazinul și firma dvs? De ce nu este între firma respectivă și UTA?

Și, poate ne spuneți, domnule Meszar, cât din suma pe care firma care administrează fan-shop-ul a transmis-o către Inter Sport au ajuns mai apoi la UTA?


– Tot așa despre activitatea comercială de la stadion, respectiv vânzarea de răcoritoare în timpul meciurilor?

– Evident. E vorba de un interes și câștig reciproc. Așa funcționează toate afacerile, inclusiv cele din fotbal. Societatea care desfășoară această activitate în stadion, la meciurile de acasă ale echipei, închiriază spații de la Recons, compania ce administrează arena sportivă Francisc Neuman, iar pentru club, după fiecare meci, pe baza unui contract de sponsorizare, virează o sumă de bani importantă.

Aici s-ar putea să dăm totuși crezare spuselor lui Alexandru Meszar, fiindcă aceleași informații le deținem și noi, fie că sunt ele informații bune sau nu.


– Ați fost acuzați dumneavoastră și angajații clubului că v-ați îmbogățit din această afacere, că aveți nenumărate case și apartamente…

– Ar fi culmea să locuim în corturi numai pentru că lucrăm la UTA. Glumesc, bineînțeles. Case am avut și înainte de a fi la UTA. M-am apucat de afaceri în fotbal, la proiectul Atletico, fondat de mine acum 20 de ani, înainte de toate pentru că mi-a plăcut cel mai tare, am crezut și am muncit și muncesc în continuare. Atletico a crescut, a mers și merge bine, am vândut jucători în țară și străinătate pentru sume importante. Și cum se întâmplă în această afacere, la următoarele transferuri ale jucătorilor am beneficiat de procente în urma tranzacțiilor pentru jucaătorii: Bălgrădean, Țucudean, Copil, Purece, Vasi, Popa, Oaidă, Costin, Petre, Man, Vulturar și alții. Dar nu este vorba numai de Atletico. Având în vedere colaborarea dintre cele două cluburi, și UTA a beneficiat de transferurile acestor jucători în egală măsură. Apropo de casă si avere, trebuie să vă mărturisesc că și în momentul de față casa, terenul și clădirile de la Atletico sunt ipotecate la ANAF în favoarea UTA-ei. Dar cu asta suntem obisnuiți, atât eu cât și colegii mei, fiindcă, pentru asigurarea liniștii financiare de la UTA, apelăm în mod relativ frecvent la împrumuturi în nume proprii.

Din nou, Alexandru Meszar spune adevărul, doar că trebuie să fim foarte atenți la nuanțe și să înțelegem că Alexandru Meszar și clubul Atletico au beneficiat de fapt de pe urma UTA-ei, nu invers. Atletico (adică domnul Meszar) a făcut o grămadă de bani pe niște jucători afirmați de fapt la UTA. Prin niște alte „ghidușii”, UTA deținea de fapt doar o parte din acei jucători, deși ei acolo jucau de ani de zile și acolo se afirmaseră, iar la vânzare, Atletico lua un „puhoi” de bani. Deci, da, domnule Meszar, dvs. și angajații dvs. v-ați îmbogățit din această afacere!


– Cum stau negocierile cu investitorii prin casa de avocatură la care ați apelat în cele din urmă?

– În luna februarie, mai precis în data de 17.02.2022, la solicitarea investitorilor, ne-am dat acordul scris să se efectueze un audit la club. Nu s-a întâmplat nimic nici până în ziua de azi, spre surprinderea noastră, mai ales după declarațiile investitorilor apărute în presă. Firma de avocatură care este mandatată pentru negocierea și încheierea unei eventuale tranzacții așteaptă de două săptămâni ca investitorii să facă primul pas pentru demararea negocierilor, mai precis semnarea acordului de confidențialitate. E bine de știut că asta este o condiție a negocierilor în afaceri oriunde în lume. Negocierile nu se fac în audiența publicului neavizat și cu atât mai puțin la presiunea lor. Pentru că lucrurile nu avansează, clubul a luat inițiativa de a contracta o firmă independentă de specialitate pentru a demara un audit. Asta ca să anihilăm orice bănuială și să prevenim ca aceste atacuri să se agațe de orice, numai să arunce o umbră de îndoială asupra clubului și a conducerii acesteia. Noi nu avem pentru ce să ne temem, cunoaștem situația care este cât se poate de clară și în conformitate cu legile în vigoare. Firma pe care am contractat-o pentru efectuarea auditului este din București, societate de prestigiu, de top 10 în domeniu.

Aici, domnule Meszar, mințiți cu nerușinare! O spunem fără echivoc și fără rețineri! Mințiți! Ați cerut ca grupul celor patru oameni de afaceri (Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada) să semneze un acord de confidențialitate în care doar aceștia ar fi trași la răspundere dacă se scurg informații din cadrul negocierilor. Fiindcă acești oameni nu sunt fraieri și nu s-au născut tocmai ieri, v-au cerut să semnați și voi, Alexandru Meszar, Alexandra Lucaci și Florian Voinea (Meszar 2 și Meszar 3), același tip de acord cu exact aceleași penalități, așa cum era normal. Iar acolo v-ați blocat. Asta s-a întâmplat de zile bune, domnule Meszar. De altfel, sunt câteva zile bune de cât grupul de investitori așteaptă un simplu răspuns de la dvs și de la reprezentanții dvs., doomnule Meszar, iar acum veniți și ne mințiți cu nerușinare, spunându-ne tuturor că cei patru oameni de afaceri și/sau avocații lor sunt vinovați că stagnează negocierile. Incredibil, cât tupeu aveți, domnule Meszar! Ne credeți proști pe toți?!


– Credeți că toată această poveste cu investitorii, respectiv cu vânzarea UTA-ei, afectează jucatorii sau stafful echipei?

– Din punctul meu de vedere, UTA, brandul în sine și echipa, nu se va vinde niciodată. Ele sunt ale comunității, ale Aradului și așa trebuie să rămână pentru totdeauna. În schimb, managementul este și trebuie să fie unul privat, dar oricând poate suferi modificări, în funcție de interesele de moment. Dar aceste modificări nu ar trebui să-i influențeze pe profesioniștii care au și acum toate condițiile asigurate și salariile plătite. De altfel, puteți observa, dacă nu sunteți atenți doar la gălăgia creată, că la club se lucrează, vin jucători noi, iar eu sunt sigur că până la urmă rezultatele muncii noastre se vor vedea și pe teren. Firesc, asta nu înseamnă că scandalul legat de club, întreținut cu bună știință de unii și alții, nu ne afectează sau nu-i afectează pe jucători, dintre care cei mulți, mai ales cei străini, mai puțin cunoscători ai obiceiurilor locale, se întreabă care e problema, că ei nu sesizează nici una.

Deci, în sfârșit ați „dat-o la întors” și recunoașteți că „brandul în sine și echipa nu se va vinde niciodată”, dar totuși, chiar dacă indirect, recunoașteți că ceva vreți să vindeți grupului de investitori. Și e în regulă, o tranzacție e o tranzacție, iar cei patru oameni s-au arătat dispuși să „cumpere”, doar nu mai încercați să ne manipulați pe toți, spunându-ne că cedați „gratis” totul, când de fapt, dacă ați fi lăsați de cei care vă „trag cheițele”, ați lua mâine (chiar ieri) banii și ați pleca.


– În final, acum și în aceste condiții oarecum nefirești, care este dorinta și speranța dumneavoastră, a conducerii, de la viitorul apropiat și în general, în noul sezon fotbalistic?

– Eu sper că până la urmă lumea va înțelege despre ce este vorba, cei mai gălăgioși, cei puțini, vor înțelege și ei la rândul lor. Așa că eu doresc sănătate la toată lumea, îmi doresc stadioane pline și o clasare cât mai bună la final de an, mult mai bună ca în anul care a trecut. Și, normal, să batem luni!

„Cei mai gălăgioși, cei mai puțini”… vom vedea luni, domnule Alexandru Meszar, atât la miting, cât și pe stadion, cât de gălăgioși și cât de „puțini” sunt cei care vă contestă și cei care s-au săturat de minciună, manipulare și de sifonarea banilor din conturile Bătrânei Doamne.


***Notă: Fotografia acestui material este un evident trucaj, un pamflet care trebuie tratat ca atare!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.