După plecarea lui Mircea Rednic, UTA a fost preluată de un alt antrenor cu puternic pedigree dinamovist. Și dacă predecesorul său ținea să scoată în evidență mereu ceea ce a făcut el pentru Dinamo, Adrian Mihalcea a recunoscut franc și direct cu fiecare ocazie că rămâne un dinamovist „pur sânge“ și a avut doar lucruri de apreciere de spus față de clubul care l-a format. Din această cauză au fost destui suporteri care înaintea meciului de aseară aveau temerea că se va repeta scenariul din meciurile împotriva „câinilor“ din ultima vreme. Asta deoarece mai ales în sezonul 2023-2024, UTA lui Rednic i-a dat o mare mână de ajutor lui Dinamo cu cele două înfrângeri din primăvara anului trecut (dintre care prima efectiv a scos-o pe Bătrâna Doamnă din play-off), rezultate care practic au salvat echipa din Ștefan cel Mare de la retrogradare. Temerile au fost infirmate însă. Dacă mai era nevoie după remiza de pe Arena Națională, Adrian Mihalcea a demonstrat că tăria de caracter de a nu te dezice de clubul care te-a făcut mare e dublată și de un profesionalism și respect desăvârșit față de culorile pe care le aperi în prezent (întâmplător aceleași dacă vorbim strict din punct de vedere cromatic). UTA a jucat cu o ambiție extraordinară și a reușit o victorie fără dubii în fața unei echipe Dinamo care nu se mai bate la retrogradare ca în perioada în care învingea echipa lui Rednic, ci chiar la titlul de campioană.
„Știați de la început ce reprezintă Dinamo pentru mine, n-am negat niciodată, însă acum mă bucur foarte mult că am câștigat cu echipa mea. Voi rămâne dinamovist și le-am transmis și acum după meci că le doresc să ia campionatul. Însă până la urmă tot trei puncte am câștigat, eu asta îmi doresc de la fiecare meci. Astăzi s-a întâmplat să fie împotriva echipei mele de suflet, dar nu fac niciun titlu de mândrie din asta“ a declarat cu modestie după meci antrenorul Bătrânei Doamne.
Dacă în ceea ce privește meritele sale Mihalcea a fost destul de scump la vorbă, când a venit vorba despre a-și lăuda echipa, antrenorul s-a dovedit generos și darnic, o atitudine care se pliază foarte bine pe spiritul sărbătorilor care ne bat la ușă:
„Am muncit foarte mult, am avut o atitudine exemplară. Mi-a fost un pic teamă să nu se gândească toată lumea la vacanță, dar n-a fost așa. Jucătorii au băgat capul în contră și am câștigat împotriva unei echipe pe care eu o consider în continuare pretendentă la titlu. Am reușit să le blocăm construcția în jumătatea noastră, acolo unde ei prin calitatea lor individuală au reușit în celelalte meciuri să creeze panică. Am urmărit în prima fază să-l blocăm pe Cîrjan, știam că mare parte din inițierile atacurilor lor vor fi pierdute astfel. Am alergat dublu decât ei, ne-am bătut pentru fiecare minge, dar remarc și execuțiile de la goluri și acțiunile în sine. Astăzi toată lumea trebuie apreciată. Dacă unul nu a marcat, a dat pasă de gol, dacă nu a dat pasă de gol a băgat alunecare pentru că rolul lui era să facă asta. Mă bucur că am revenit în formă sportivă pe acest final de an când aveam meciuri importante și am reușit să terminăm bine.“
Mihalcea a respins și teza conform căreia echipa sa a câștigat deoarece Dinamo a evoluat slab. În schimb antrenorul a ținut să plaseze un extra merit în rezultatul final către publicul arădean:
„Dinamo este o echipă mare, o echipă cu jucători valoroși. Nu știu dacă i-am prins deconcentrați, nu văd de ce, mai ales că aveau posibilitatea de a termina anul pe primul loc. Cred că noi am jucat mai bine și am avut o inimă mare, împinși și de stadionul ăsta arhiplin. A fost superb, să văd stadionul ăsta plin… a fost o atmosferă superbă, îmi pare bine că le-am făcut acest cadou de sărbători. E o răsplată pentru apropierea lor din acest an, pentru că am avut și momente când eram conduși cu 4-0 și lumea ne aplauda.“
Și, dacă tot am pomenit de eroii din teren, iată ce au declarat după meci autorii celor două goluri care au decis soarta meciului:
Alin Roman: „Am jucat cu una dintre cele mai bune echipe, care se va bate la campionat. Ne-a ieșit cam tot. Puteam să majorăm scorul și mai puteam avea reușite. Nu am fost destul de concentrați, mai ales eu, când am încercat să dau scăriță. Trebuia să dau pe lângă portar.“
Valentin Costache: „Un meci bun făcut de noi. Le-am zis băieților că trebuie să dăm totul, că sunt extrem de buni cei de la Dinamo. Sperăm să o ținem așa. Eu am crescut în spiritul lor. Sper să nu se supere pe mine că le-am dat gol.“
De remarcat și fair-play-ul desăvârșit din tabăra dinamovistă, care a acceptat cu demnitate victoria și superioritatea adversarului:
Zeljko Kopic: „UTA a fost echipa mai bună. Au jucat la un nivel superior, noi am făcut multe greșeli. Nu ne puteam aștepta decât la acest rezultat. Pare că nu suntem conectați la ce trebuie să jucăm. Se întâmplă și asta pe parcursul unui sezon. Am pregătit ceva și am arătat altfel. Merită toate felicitările cei de la UTA. Ei au folosit bine spațiile. Noi nu am avut creativitate. Nu am fost destul de buni în seara asta.“
Cătălin Cîrjan: „E foarte dezamăgitor, pentru că ne doream să terminăm anul pe primul loc. A fost o seară neagră pentru noi. Prea multe greșeli personale, nu s-a legat jocul. Ei și-au dorit mai mult, au fost mai puternici în dueluri. Doream să marcăm, să dăm măcar un gol și să mergem peste ei, dar nu am putut. Am avut două ocazii clare, nu a intrat și asta a fost în seara asta.“
UTA a învins aseară Dinamo pentru prima oară la Arad după o pauză de 32 de ani. Precedentul succes a fost înregistrat în turul campionatului 1992-1993, când Marius Țucudean marca unicul gol al acelui meci. De atunci UTA nu a mai câștigat împotriva „câinilor“ decât în deplasare, cu o singură excepție: în toamna lui 2023 UTA învingea Dinamo cu 2-1 din postura de gazdă, însă meciul se disputa la Oradea și nu la Arad.

