Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă a avut loc, în jurul orei 17:30, pe DJ 792 C, între localitățile Măderat si Târnova.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervinit echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului a rezultat o victimă, conducătorul motocicletei, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani.
Victima a fost extrasă de sub autoturism și preluată de către echipajul medical SAJ, fiind în stare de inconștiență.
Pompierii militari arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
UPDATE
„În ziua de 25 august a.c., în jurul orei 17:10, un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe D.J. 792/C, dinspre Târnova spre Măderat, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un cetățean german de 46 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost rănit grav, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.