Misiune de îndepărtare, sub escortă, a șase cetățeni străini, în baza acordului de readmisie

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii de imigrări din Arad desfășoară, astăzi, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 6 cetățeni străini, din Siria și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor se va institui măsura de nepermiterea intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad, desfășoară, astăzi, 09 noiembrie a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 6 cetățeni străini, din Siria și Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, aflați în custodie publică.

Pe numele cetățenilor străini a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă ca urmare a depistării acestora în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Până la punerea în aplicare a măsurii persoanele au fost luate în custodie publică și cazate în centrul specializat de la Arad.

Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

Astfel, la finalizarea demersurilor, cele 6 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.