Revenirea extraordinară a UTA-ei de la 0-3 în meciul cu Universitatea Craiova nu putea să nu lase urme și în ceea ce privește configurația echipei etapei. Doi utiști au fost selectați pentru a face parte din selecționata rundei inaugurale a ediției 2025-2026 a Superligii. Unul dintre ei este chiar antrenorul Adrian Mihalcea, care după cum a mărturisit chiar el, în repriza secundă la 0-3 se gândea că debutul său în al doilea mandat pe banca UTA-ei va fi un dezastru; nu doar că n-a fost un dezastru, dar iată-l pe noul antrenor al UTA-ei propulsat chiar în postura de antrenor al etapei. Cel de-al doilea utist care a fost remarcat de specialiștii LPF a fost, așa cum era de așteptat, un al (re)debutant în tricoul Bătrânei Doamne, este vorba despre Alin Roman, cel care a dat pasa decisivă la golul 2 și a marcat golul 3. Iată cum au explicat specialiștii LPF alegerile celor doi:
Alin Roman: Prestație lăudabilă la primul meci în tricoul arădenilor: gol și pasă decisivă!
Adrian Mihalcea: A reușit să-și motiveze elevii într-un moment extrem de dificil. A fost, de asemenea, inspirat la schimbările făcute.
Echipa etapei a mai fost prinsă și de alți doi jucători care s-au aflat pe teren la partida dintre UTA și Universitatea Craiova, este vorba despre jucătorii oaspeților Romanchuk și Houri. De asemenea, în această formulă se află și doi fotbaliști pe care UTA îi va înfrunta etapa viitoare, este vorba despre atacanții Lukic și Macalou de la U. Cluj. Configurația celui mai bun 11 al etapei este următoarea:
Căbuz (Hermannstadt) – Balaure (Hermannstadt), Roche (Petrolul), Romanchuk (Universitatea Craiova), Radunovic (FCSB) – Roman (UTA), Gnahore (Dinamo), Houri (Universitatea Craiova) – A. Dobre (Rapid), Lukic (U. Cluj), Macalou (U. Cluj). Antrenor: Adrian Mihalcea (UTA)
În afara thriller-ului de pe Arena „Francisc Neuman“, un alt meci foarte spectaculos a fost cel care a închis runda, cel dintre nou promovata Csikszereda și Dinamo. Partida a avut de toate: 4 goluri, debut fulminat, revenire spectaculoasă în joc, multe faze de poartă, final dramatic, incidente cu suporterii și… o pană de curent care a lăsat stadionul în beznă timp de jumătate de oră. Până la urmă meciul s-a terminat tot egal (2-2), la fel ca alte 4 partide din runda inaugurală. Cea mai surprinzătoare dintre aceste remize a fost cea înregistrată între FCSB și Hermannstadt, mai ales că sibienii au fost aproape să plece de la București cu 3 puncte. Legat de această etapă, mai punctăm și faptul că primul lider al sezonului este chiar viitorul adversar al Bătrânei Doamne. U. Cluj a învins cu 4-1 în deplasare pe nou promovata Metaloglobus, dar sâmbătă va avea un adversar de alt calibru.
Iată rezultatele etapei precum și programul rundei cu numărul 2:
Etapa 1:
Metaloglobus – U. Cluj 1-4
FC Argeș – Rapid 0-2
UTA – Universitatea Craiova 3-3
FCSB – Hermannstadt 1-1
Oțelul – Petrolul 0-0
CFR Cluj – Unirea Slobozia 2-1
FC Botoșani – Farul 1-1
Csikszereda – Dinamo 2-2
Programul etapei viitoare:
Vineri 18 iulie, ora 19:00 Hermannstadt – Metaloglobus
Vineri 18 iulie, ora 21:30 Universitatea Craiova – FC Argeș
Sâmbătă 19 iulie, ora 18:30 U. Cluj – UTA
Sâmbătă 19 iulie, ora 21:30 Petrolul – FCSB
Duminică 20 iulie, ora 18:30 Farul – Oțelul
Duminică 20 iulie, ora 21:30 Rapid – CFR Cluj
Luni 21 iulie, ora 19:00 Unirea Slobozia – Csikszereda
Luni 21 iulie, ora 21:30 Dinamo – FC Botoșani