A mai rămas o zi până la revenirea UTA-ei în Superliga după o pauză de două săptămâni, venită la momentul oportun ținând cont de faptul că în ultimele două partide echipa lui Adrian Mihalcea câștigase doar un punct din șase posibile. Dușul rece suferit în meciurile cu Unirea Slobozia și mai ales cu Rapid, a avut un efect destul de puternic la nivelul suporterilor, pe rețelele de socializare manifestându-se un recul al entuziasmului provocat de începutul foarte bun de campionat. În acest context, o parte a susținătorilor Bătrânei Doamne este de părere că meciul cu FC Argeș poate fi definitoriu pentru parcursul viitor al echipei, care fie își va relua trendul ascendent, fie va intra într-o criză cu efecte vizibile în clasament. Antrenorul UTA-ei susține însă că acest recul mental nu se simte la nivelul echipei, sugerând că în vestiar a existat mai mult echilibru decât în tribune. De asemenea Mihalcea a părut că refuză orice miză suplimentară pentru meciul cu FC Argeș și odată cu ea și presiunea care ar putea să fie pusă pe umerii jucătorilor:
„Eu întotdeauna m-am gândit la importanța jocului în sine. Spuneam după primele rezultate să ne temperăm un pic entuziasmul și de a nu ne gândi că putem să câștigăm campionatul. Avem un început bun, poate ultimele rezultate în campionat nu ne-au mulțumit pe deplin, dar să avem deja semne de întrebare și de cotitură… Am putea să ne gândim după acest meci încotro ne îndreptăm, cu o victorie ne-am afla într-o poziție bună și ne-am gândi mult mai mult la partea superioară, dar e destul de compact campionatul, doar două echipe se pare că nu țin ritmul acestei competiții. Nu mă gândesc la ce va fi după meci ci mă gândesc pur la ceea ce trebuie să facem pentru acest meci.“
Pentru ca meciul să fie și mai interesant, țintarul a decis că în această etapă cu numărul 9 UTA să întâlnească tocmai echipa care i-a subtilizat înaintea pauzei competiționale statutul de surpriză a începutului de sezon. Neînvinsă 7 etape consecutiv și ocupând timp de mai multe runde un loc pe podium, Bătrâna Doamnă a fost nevoită să cedeze acest statut echipei din Pitești, care deși nou promovată, a reușit să acceadă iată până pe locul 4 al clasamentului. Evident că în aceste condiții, Adrian Mihalcea a avut doar cuvinte de laudă la adresa adversarului:
„Jucăm cu revelația acestui campionat, o echipă nou promovată care în momentul de față se află într-o poziție foarte bună. Jucăm contra unei echipe mult schimbate în bine de la venirea lui Bogdan (n.n. Andone); dacă anul trecut părea că nu prinde nici play-off-ul, în momentul de față este o echipă redutabilă, care defensiv stă foarte bine iar în atac are jucători care în duelurile unu contra unu pot crea panică. E o echipă care în momentul de față este pe primul loc la golurile marcate din faze fixe și care, în același timp are flexibilitatea de a schimba sistemul e joc de la meci la meci, dar chiar și în timpul meciurilor, în funcție de adversar.“
Mihalcea însă a avut și o reacție de orgoliu la adresa unei declarații făcute de președintele lui FC Argeș, Daniel Coman, care declarase despre tripleta de atac Caio-Bentaieb-Matos, că este „cea mai bună din țară“:
„Sunt jucători extrem de eficienți toți trei, plus Pârvu pe care nu l-a luat în calcul. Sunt jucători de atac, care în duelurile unu la unu pot produce foarte mari surprize. Sunt tehnici, sunt rapizi. Dar dacă ar fi să ne luăm după cifre, jucătorii noștri de atac au mai multe realizări decât jucătorii lor de atac; cu toate acestea suntem în urma lor în clasament. Dar e normal, Dani (n.n. Coman) își laudă echipa, ar trebui de câte ori are ocazia să își laude antrenorul; este un antrenor foarte bun, ce-a făcut pe la Botoșani, ce-a reușit cu FC Argeș…“
Și din partea opusă s-a observat aceeași reacție precaută. Bogdan Andone a demonstrat că a identificat corect atu-urile principale ale oponentului său dar, spre deosebire de Mihalcea, antrenorul Piteștiului chiar consideră că acest meci este unul important nu doar prin prisma celor 3 puncte ci și prin direcția pe care ar putea-o da echipei în perspectiva desfășurării ulterioare a sezonului:
„Este o echipă extrem de periculoasă pe atac, cu jucători de calitate, un Alin Roman care cred că este jucătorul cel mai decisiv din Liga 1 prin goluri și assist-uri, Tzionis este un jucător cu calitate extraordinară în duelurile unu contra unu, la mijloc au jucători cu experiență, în apărare jucători puternici. E o echipă care acasă e susținută de un stadion plin. Va fi un meci interesant și va fi un test important și pentru noi să vedem la ce nivel suntem și ce ne putem dori pe viitor.“
UTA și FC Argeș sunt despărțite de două puncte în clasament având acumulate 13 respectiv 15 în cele 8 etape scurse până acum. UTA stă mai bine la capitolul înfrângeri, având una singură față de cele 3 ale piteștenilor însă elevii lui Andone au câștigat mai multe meciuri, 5 față de cele 3 ale UTA-ei. Echipă aparent de „totul sau nimic“ FC Argeș nu a contabilizat încă în acest sezon niciun rezultat de egalitate, în timp ce UTA este lider la acest capitol (alături de FC Botoșani, Oțelul și Hermannstadt) cu 4 remize.