Min.90+17: Final de meci! Incredibilă revenire a echipei noastre!!!
Min.90+16: UTA aproape de victorie, dar mingea expediată de Roman din lovitură liberă de la marginea careului șterge transversala și iese afară
Min.90+13: GOOOOOL UTAAAA!!!! EGALARE INCREDIBILĂ!!!!!! Centrare din nou de pe dreapta, respingere greșită și Roman catapultează mingea în plasă!
Min.90+12: Spectatorul căruia i s-a făcut rău și-a revenit. Ambulanța părăsește terenul și jocul se reia
Min.90+6: Meciul este oprit deoarece unui spectator i s-a făcut rău și este nevoie de intervenția ambulanței și a medicilor
Min.90+4: GOL UTA!!! Centrare Roman de pe dreapta, Lung nu ajunge la minge și Pospelov reia cu capul în plasă!
Min.90+3: Mare ocazie UTA: Tzionis de la 11 metri lateral stânga trimite spre colțul lung dar Lung foarte bine plasat respinge
Min.90+2: Poulolo intră în locul lui Benga.
Min.90+1: S-au arătat cel puțin 6 minute de prelungiri
Min.90+1: Benga a aterizat rău pe brațul stâng și medicii UTA-ei fac semn că e nevoie de schimbare
Min.90: Acțiune personală a lui Anzor, încheiată cu un șut violent, care nu găsește spațiul porții
Min.89: Alomerovic este lovit în cădere de Gașpar în careu, jocul continuă, Tzionis centrează dar Lung reține. Niciunul dintre arbitrii nu consideră însă că intervenția asupra lui Alomerovic ar fi fost neregulamentară
Min.88: Markovic îi ia locul lui Ivan
Min.87: Ivan este așezat pe gazon și cere schimbare.
Min.86: Costache execută peste poartă o lovitură liberă de la 30 de metri
Min.85: Cartonaș galben Crețu pentru un fault din alunecare la Van Durmen.
Min.84: Van Durmen a prins curaj, trage de la 20 de metri, mai bine, dar nici de data aceasta nu găsește cadrul porții
Min.83: Din nou Van Durmen e găsit liber în careu, de data aceasta lovește balonul, dar execuția nu e de calitate și mingea trece pe lângă poartă.
Min.81: Costache trage pe mijlocul porții, Lung plecase spre dreapta. E 1-3!
Min.79: Penalty UTA pentru o intrare imprudentă a lui Stevanovic la Țuțu!
Min.78: Centrarea lui Tzionis îl găsește liber în careu pe Van Durmen dar acesta nu este atent și ratează preluarea.
Min.77: Din nou probleme medicale la oaspeți, Bancu acuză dureri musculare, după ce Băluță a avut și el o problemă similară cu câteva secunde înainte.
Min.73: Un mic conflict între Baiaram și Benga, care acuză o intervenție prea energică din partea căpitanului UTA-ei. Reacția jucătorului oltean irită publicul de la Tribuna II
Min.71: Roman execută mult peste poartă o lovitură liberă de la 20-25 de metri
Min.70: Padula centrează la marginea careului mic, Tzionis încearcă să devieze în plasă cu călcâiul, dar nu îi reușește execuția.
Min.68: La oaspeți Fălcușan îl înlocuiește pe Romanchuk
Min.67: Schimbare la UTA: iese Iacob, intră Padula
Min.66: Romanchuk acuză o problemă medicală și primește îngrijiri medicale
Min.65: O nouă centrare periculoasă a lui Iacob la firul ierbii în careul mic, dar Iacob iese și reține
Min.64: Iacob centrează în forță dar Hrezdac nu reușește să facă conexiunea cu mingea
Min.63: Triplă schimbare la oaspeți: ies Houri, Rădulescu și Teles intră Crețu, Gașpar și Anzor
Min.62: În ciuda scorului galeria UTA-ei cântă fără întrerupere
Min.58: Au fost anunțați 7.384 de spectatori, dintre care 180 de suporteri ai Craiovei în sectorul oaspeților
Min.56: Baiaram scapă singur cu portarul, marchează pe sub Iliev dar golul nu este validat deoarece jucătorul oaspeților plecase din poziție de ofsaid.
Min.55: Roman pare să ia meciul pe cont propriu, șutează înșelător de la mare distanță dar Lung e atent și reține
Min.54: Roman ia o acțiune pe cont propriu în marginea careului, șutează din nou spre colțul lung, mingea e ușor deviată milimetric pe lângă poartă!
Min.49: Replică fulger a oltenilor: Baiaram ia o acțiune pe cont propriu, îl deschide în dreapta pe Ivan și acesta, dintr-o pozție asemănătoare celei din care a ratat Roman, găsește colțul lung: 0-3!
Min.49: Prima mare ocazie a UTA-ei: Alomerocivic centrează într-un spațiu liber unde Roman apare și șutează spre colțul lung dar Ling respinde
Min.47: Cartonaș galben Pospelov pentru o intervenție dură la Baiaram
Min.46: Țuțu joacă fundaș dreapta iar Iacob a fost urcat în locul lui Țăroi
Min.46: La UTA au intrat Hrezdac și Țuțu, au ieșit Popescu și Țăroi
Min.46: S-a reluat meciul
_______________________
Min.45+4: Pauză. Senzația e că UTA a scăpat ieftin dintr-o repriză care se putea încheia cu un adevărat dezastru
Min.45+3: O nouă bâlbă a lui Benga, care degajează direct în Popescu, noroc însă că Iliev e atent și intervine
Min.45+1: Teles vede galben pentru un fault intenționat la Tzionis.
Min.45: Bancu centrează pe colțul lung dar Alomerovic îl devansează pe Ivan în colțul careului de 6 metri
Min.41: Houri centrează în careul UTA-ei dar Pospelov respinge în corner din fața lui Ivan
Min.38: Baiaram e de neoprit, UTA are noroc însă deoarece șutul acestuia trece milimetric peste poartă!
Min.37: O nouă mare ocazie a Craiovei: Baiaram e scăpat din nou din marcaj în banda stângă, așează la marginea careului pentru Rădulescu, iar șutul acestuia e deviat în bară de Iliev.
Min.33: Ivan îl depășește ușor pe Benga care a alunecat, iar căpitanul UTA-ei oprește faza periculoasă cu prețul unui cartonaș galben.
Min.32: Bancu scapă din nou liber în banda stângă, dar Popescu îl ajunge din urmă și îl blochează în colțul careului mic.
Min.29: Intervenție excelentă a lui Benga de data aceasta în fața lui Baiaram, la marginea careului de 6 metri
Min.28: Uriașă ocazie a oaspeților! Bancu centrează la firul ierbii în careul mic și Ivan de la 3 metri de poarta goală lovește greșit mingea și practic o respinge în lateral în loc să o introducă în poartă!!!
Min.27: Lovitură liberă executată de Roman din lateral stânga, Pospelov reia cu capul de la destul de mare distanță, mingea trece la mai bine de un metru pe lângă poartă; Lung era oricum pe fază
Min.25: Un nou șut complet ratat, expediat de data aceasta de Costache.
Min.22: Își încearcă și Alin Roman șansa cu un șut de la distanță dar mingea trece mult pe lângă poartă
Min.21: Rădulescu scapă pe contraatac, ajunge în poziție centrală la marginea careului și încearcă să plaseze cu latul la colțul lung dar mingea trece la o palmă peste transversală
Min.20: În urma deciziei luate la VAR, cartonașul galben al lui Baiaram a fost anulat
Min.20: Baiaram execută impecabil, Iliev a ghicit colțul dar nu a putut ajunge mingea. 0-2!
Min.18: Marian Barbu revede faza pe ecranul VAR și întoarce decizia; e penalty!
Min.17: VAR analizează fazele, reluările par să indice că Benga totuși l-a faultat pe Baiaram
Min.16: Un nou cartonaș galben pentru oaspeți, primit de Baiaram, pentru o simulare în careu
Min.15: Cartonaș galben Stevanovic pentru un fault la Tzionis
Min.13: 0-1! Corner de pe partea stângă pentru Universitatea, executat la colțul lung de Houri, Pospelov alunecă și îl scapă din marcaj pe Romanchuk, care din câțiva metri reia lângă bară.
Min.8: Primul șut al meciului este expediat de Teles, dar mult pe lângă poarta lui Iliev
Min.5: Ovidiu Popescu primește galben pentru că a oprit prin fault la Houri un atac pe care Marian Barbu l-a considerat având potențial periculos
Min.3: În tribune destul de multe locuri goale ținând cont de faptul că e prima etapă, adversarul este unul de top iar vremea e excelentă pentru fotbal. Probabil sunt în jur de 6.000 de spectatori. Atmosfera însă este foarte frumoasă, publicul încurajează activ echipa încă de la intrarea jucătorilor pe teren.
Min.1: A început meciul.
___________________________
Așa cum anticipam Adrian Mihalcea a rezolvat problemele din ofensivă, trimițându-l pe Valentin Costache pe postul de atacant central. În linia de trei din spatele acestuia și-a făcut loc și puștiul Denis Țăroi (17 ani), aflat la primul său meci oficial ca titular în tricoul Bătrânei Doamne. Juniorul a acuzat și el probleme medicale la începutul acestei săptămâni și a fost incert pentru acest meci, dar iată că pare a fi fost recuperat.
Reamintim că UTA și-a pierdut toți atacanții în aceste zile: Mevlan Zeka are probleme familiale și a plecat acasă în Kosovo, Adrian Dragoș s-a accidentat, Lucas Câmpan a fost împrumutat la Corvinul iar Daniel Zsori este suspendat. În aceste condiții singura variantă cu adevărat ofensivă pe banca Bătrânei Doamne astăzi este Marian Danciu, reapărut în lotul echipei. De asemenea, tânărul Alexandru Matei poate evolua pe postul de mijlocaș ofensiv. La nevoie Adrian Mihalcea poate improviza cu Alin Roman pe post de vârf și cu Flavius Iacob respectiv Din Alomerovic în flancurile ofensive.
Meciul cu Universitatea Craiova reprezintă și debutul în tricoul UTA-ei în meci oficial pentru nu mai puțin de 5 jucători: Iacob, Pospelov, Alomerovic, Popescu și Roman. Lori li s-ar mai putea adăuga Țuțu și Padula dacă vor fi introduși pe parcursul meciului.
În partea cealaltă, staff-ul Universității Craiova a comunicat o formulă de joc cu trei fundași centrali dar rămâne de văzut dacă echipa va arăta chiar așa.
Și Mirel Rădoi are tot 5 jucători noi în formula sa de start: fundașii centrali Stevanovic și Romanchuk, mijlocașii Teles și Băluță plus jucătorul de bandă dreaptă Rădulescu. Însă ce iese în evidență este componența băncii de rezerve a oltenilor, una în care regăsim destui jucători cu valoare dovedită în campionatul nostru, precum Crețu, Anzor, Băsceanu sau Markovic.
La oaspeți lipsesc L. Popescu și Screciu (accidentați) iar Cicâldău încă nu are drept de joc, situația sa contractuală nefiind încă rezolvată între Universitatea și fostul club al jucătorului, Galatasaray.
_________________
Prima etapă a noului sezon al Superligii programează pe Arena „Francisc Neuman“ duelul dintre UTA și Universitatea Craiova. Cele două echipe vor aborda meciul în următoarele formule:
UTA: Iliev – Iacob, Benga (cpt), Pospelov, Alomerovic – Van Durmen, Popescu – Țăroi, Roman, Tzionis – Costache. Rezerve: Gorcea – Țuțu, Poulolo, Padula, Hrezdac, Hodoșan, Matei, Danciu. Antrenor: Adrian Mihalcea
Craiova: Lung – Stevanovic, Mogoș, Romanchuk – Rădulescu, Băluță, Teles, Bancu (cpt) – Houri – Baiaram, Ivan. Rezerve: Stoian – Gașpar, Fălcușan, Ndong, Crețu, Anzor, Matei, Băsceanu, Markovic, Barbu. Antrenor: Mirel Rădoi
Reamintim și oficialii partidei:
Arbitru central: Marian Barbu (Făgăraș)
Asistent 1: George Neacșu (Câmpulung Muscel)
Asistent 2: Stelian Slabu (Brașov)
Oficial 4: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș)
Arbitru VAR: Andrei Chivulete (București)
Asistent VAR: Vasile Marinescu (București)
Observator FRF (arbitraj): Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator LPF (organizare joc): Daniel Kassai (București)