„La un click distanţă poţi obţine orice infomaţie medicală corectă”

Educație Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Interviu cu dr. Cristian Țurlea, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și cadru didactic al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

– Munca în spital este frumoasă, dar necesită şi multe sacrificii. Cum aţi trecut peste perioada dificilă a pandemiei?

Cristian Ţurlea: Munca în spital în ultimii doi ani de pandemie a fost diferită, cu multe elemente noi la care a trebuit să ne adaptăm. La început a fost caracterizată de anxietate faţă de infecţia cu Covid-19, dar încet, încet ne-am adaptat devenind rutină. Lipsa pacienţilor a fost dificilă pentru secţia noastră, de Otalmologie, noi fiind în zona verde. Purtarea echipamentului de protecţie nu a fost foarte uşoară, mai ales în examinările efectuate la biomicroscop. A fost o perioadă dificilă, dar ne-am acomodat rapid şi am ieşit cu mai multă experienţă.

– Studenţii UVVG v-au fost alături, în UPU şi oriunde a fost nevoie de o mână de ajutor. Cum aţi simţit implicarea tinerilor?

Ţurlea: Implicarea lor a fost mai vizibilă în Unitatea de Primiri Urgenţe, secţia de Oftalmologie fiind într-o clădire separată de sediul central al SCJU Arad. Un sprijin mai intens l-am avut din partea medicilor rezidenţi, unii dintre aceştia fiind extracomunitari din ţări ca Maroc ori Algeria. Aceştia au rămas alături de noi, ajutându-ne în cadrul activităţilor zilnice, mai ales cu triajul epidemiologic.

– Cum a fost perioada studenţiei d-voastră faţă de perioada de acum? Se făcea atunci mai multă carte sau acum, ajutaţi de tehnica modernă, studenţii sunt mai informați şi pot deprinde cunoştinţele şi practica mai uşor?

Ţurlea: Studenţia mi-am petrecut-o în centrul universitar Timişoara, desigur un centru mai mare ca în Arad, cu mai multe facilităţi pentru studenţi, dar asta a fost acum mai mult de 10 ani. Lucrurile arată bine şi în Arad la ora actuală. În opinia mea se făcea mai multă carte pe vremea mea cu mai puţin ajutor tehnologic decât astăzi, când la un click distanţă poţi obţine o infomaţie medicală corectă în câteva secunde dacă ştii ce şi unde să cauţi. Nu vreau să sugerez că generaţia mea era mai pregătită sau mai bună, dar cred că noile tehnologii asaltează mintea cu multă informaţie care trebuie atent selectată şi uneori persistă o lipsă de focusare pe ce este într-adevăr relevant. Cursurile online au părţi bune dar şi negative, depinde desigur de persoana în cauză cât de mult doreşte să asiste la ce i se expune sau dacă o face doar pentru prezenţă. Pe vremea studenţiei mele nu aveam internet pe telefon, reţelele sociale erau la început, dar nici nu eram în contact cu tehnici moderne de predare sau un conţinut digital bogat.

– Cum decurge activitatea SCJU în acest moment şi dacă există proiecte sau programe în care v-ați implicat sau doriţi să vă implicaţi?

Ţurlea: În opinia mea tot timpul e loc de mai bine iar ce observ în comunicările mass media este că se fac investiţii mari, mai ales cu fonduri europene, ceea ce este foarte bine. În acelaşi timp cred că cea mai importantă este investiţia în resursa umană şi condiţiile bune de muncă fără suprasolicitarea personalului. Un proiect nou este cel de voluntariat al studenţilor care sper că va include în viitor şi secţia noastră.

– Parteneriatul cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este unul de succes în folosul comunităţii. Colaborarea se bucură de sprijinul d-voastră şi al d-nei rector Coralia Adina Cotoraci, deci se anunță un parteneriat eficient şi de lungă durată…

Ţurlea: Parteneriatul cu UVVG Arad este unul de succes şi de durată în cadrul comunităţii arădene, implicarea doamnei Rector fiind salutară şi apreciată. Eu fiind membru Lions am colaborat la diverse acţiuni cu UVVG, cum ar fi Ziua Diabetului, screening oftalmologic şi altele împreună cu studenţii Facultăţii de Medicină. Această colaborare va continua şi pe viitor sub forma altor proiecte pentru comunitate.

– Sunteţi cadru didactic în cadrul Universităţii şi vreau să vorbim puţin şi despre catedra didactică.

Ţurlea: Sunt şef de lucrări în cadrul catedrei de Oftalmologie, titularul de curs în cadrul celor trei linii de predare: română, engleză şi franceză, dar şi coordonator de rezidenţiat. Deasemenea predau oftalmologie şi în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară. Este o activitate intensă şi dinamică având mulţi studenţi, care ulterior au urmat rezidenţiatul în cadrul compartimentului nostru de Oftalmologie. Totodată coordonez anual lucrări de licenţă a studenţilor Facultăţi de Medicină.

– La finalul acestui interviu vă rog să transmiteţi un gând sau un îndemn celor care doresc să urmeze profesia de medic, la UVVG…

Ţurlea: Profesia de medic este una nobilă peste tot în lume şi necesită sacrificii personale, dar are satisfacţii pe măsură dacă îţi desfăşori activitatea corect, cu multă dedicaţie şi umanitate. Pentru cei care doresc să studieze medicina într-un loc în continuă dezvoltare, cu o echipă dedicată şi dinamică, cu un suflu tânăr care e axat pe student, recomand cu încredere să îşi urmeze profesia de medic în cadrul Facultîţii de Medicină a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

(P)

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.