Vineri, 18 iulie 2025 de la ora 20.00 arădenii amatori de spectacole de calitate în aer liber au fost dezamăgiți. Locația de acum celebră la Arad pe malul Mureșului “La băncuțe” nu a avut spectatori. După câțiva stropi de ploaie, dar și sub amenințarea altora, spectacolul a fost mutat în sala Palatului Cultural. Acolo amfitrioni au fost dirijorul Ciprian Nicola și orchestra de coarde a Filarmonicii Arad.
În spectacolul de deschidere a sesiunii estivale 2025 de la “La băncuțe”, spectatorii prezenți au putut asculta, printre altele: „Dansuri populare românești” de Béla Bartók; “Pe frumoasa Dunăre albastră” de Johann Strauss; “Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara” de Ioan Vasilescu; sau “Zaraza” de Benjamin Tagle Lara. Dar, iată programul complet al serii de 18 iulie de “La băncuțe”:
- Codex Caioni de Ion Căianu, aranjament muzical Dan Voiculescu
- Dansuri populare românești de Béla Bartók
- Simfonia Simplă de Benjamin Britten (extrase)
- Pe frumoasa Dunăre albastră de Johann Strauss, aranjament muzical Fabizzio Ferrari
- Pizzicato Polka de Johann & Josef Strauss
- Adios Muchachos de Julio Sanders ar. Ioan Dobrinescu
- Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara de Ioan Vasilescu ar. Ioan Dobrinescu
- Zaraza de Benjamin Tagle Lara, ar. Ioan Dobrinescu
- Csárdás de Vittorio Monti, ar. E. Fine
„Pe frumoasa Dunăre albastră” (An der schönen blauen Donau), compus în 1866 de Johann Strauss II, este unul dintre cele mai emblematice valsuri din toate timpurile și un simbol al eleganței vieneze. Inițial scris ca un cor bărbătesc cu acompaniament orchestral, a fost adaptat rapid într-o versiune exclusivă orchestrală, devenind o capodoperă a muzicii de salon și a repertoriului simfonic.
„Dunărea albastră” a avut premiera la Viena în 1867 și, deși inițial nu a avut un succes răsunător, a devenit rapid celebră, mai ales după ce a fost interpretată la Expoziția universală de la Paris în același an. Astăzi, este nelipsită din Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena și este considerată un al doilea imn neoficial al Austriei.
Lucrarea debutează cu o introducere delicată și visătoare, evocând imaginea liniștită a fluviului Dunărea curgând domol prin peisaje romantice. După această introducere lirică, se succed cinci secțiuni de valsuri, fiecare cu propria temă distinctă, dar legat printr-un caracter unitar de grație și optimism. Temele sunt fluide, dansante, uneori melancolice, alteori exuberante, reflectând spiritul unei Viene aflate în plină epocă de aur.
Valsul este construit cu o măiestrie remarcabilă, folosind modulații elegante, modificări subtile de tempo și un rafinament orchestral tipic muzicii lui Strauss. Atmosfera generală este de visare, nostalgie și bucurie — un elogiu adus naturii, iubirii și vieții trăite cu stil. Mai mult decât un simplu vals, această lucrare este o incursiune sonoră în rafinamentul și farmecul secolului al XIX-lea, o punte muzicală între trecut și eternitate.
„Zaraza” este un tangou argentinian compus de Benjamin Tagle Lara în anii 1930, devenit celebru în Europa Centrală prin interpretarea inegalabilă a tenorului român Cristian Vasile. Deși originile piesei sunt sud-americane, sufletul ei a fost reîmbrăcat în melancolia și pasiunea specifice spațiului balcanic, făcând din „Zaraza” un simbol al iubirii pierdute și al romantismului interbelic.
Muzica piesei este plină de patos și dor. Tangoul, cu ritmul său legănat și expresiv, învăluie ascultătorul într-o atmosferă de vis și nostalgie. Melodia este pătrunzătoare, cu accent dramatice, iar linia vocală pare să plângă sau iubire imposibilă. Versurile românești, scrise cel mai probabil de un autor necunoscut, amplifică emoția: iubirea este profundă, totală, dar sortită suferinței și dorului neîmplinit.
Cristian Vasile a fost cel care a transformat această melodie într-un fenomen cultural. Vocea lui caldă și vibrato-ul distinct au dat tangoului o dimensiune lirică unică. În România anilor ’30, „Zaraza” era sinonimă cu nopțile elegante din cafenelele bucureștene, cu iubirile dramatice și cu farmecul decadent al epocii
Legenda spune că „Zaraza” a fost inspirată de o poveste de dragoste tragică, dar realitatea este mai greu de verificat. Cu toate acestea, piesa a devenit un mit în sine — un amestec de muzică, legenda și memorie colectivă.
Astăzi, „Zaraza” rămâne una dintre cele mai cunoscute și reinterpretate piese de tangou în limba română, o punte muzicală între continente, stiluri și suflete, păstrând vie esența unei epoci de aur a muzicii sentimentale.
