Jigniți de conducerea clubului, fanii arădeni se pregătesc de un protest masiv: „VREM UTA LIBERĂ!”

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Asociația „Suporter Club UTA” (SCU) a reacționat ca urmare a comunicatului pe care conducerea clubului UTA l-a emis ieri, cu ocazia vânzării a peste 4.000 de abonamente pe Arena „Francisc Neuman”. Reamintim că, în respectivul comunicat publicat pe site-ul clublui, conducerea acestuia afirma că „Arădenii au arătat încă o dată că au o inteligență aparte și nu s-au lăsat manipulați de o propagandă neadecvată spiritului UTA-ei. Pentru acești arădeni au contat faptele,  rezultatele, continuitatea, stabilitatea, încrederea și respectul reciproc. Prin urmare au demonstrat și în aceste condiții de tensiune artificial create că sunt fideli și dedicați clubului, achiziționând un număr record de abonamente pentru sezonul următor. Asemenea lor, majoritatea sponsorilor locali și nu doar ei au rămas fideli Bătrânei Doamne, arătându-și încrederea în rezultatele și proiectele noastre inclusiv prin majorarea sumelor acordate pentru noul sezon”.

Acest comunicat a aprins și mai tare spiritele, Alexandru Meszar și oamenii acestuia fiind taxați atât de o parte a jurnaliștilor arădeni, cât și de fani.


Citește și: UTA a vândut 4000 de abonamente pentru noul sezon. Totuși, din calculele pentru sezonul trecut, numai din încasările din ticketing ar lipsi cam un milion de lei


Iată că, în această dimineață, a venit și replica oficială a fanilor Bătrânei Doamne, prin Suporter Club UTA, organismul oficial al acestora și asociație care deține sigla și palmaresul clubului. În comunicatul în cauză, fanii anunță că spregătesc un protest masiv, iar detaliile cu privire la această manifestație vor fi anunțate în curând.

„Dragi utiști, dragi arădeni⚪🔴

Pe fondul tergiversării discuțiilor având ca obiect preluarea clubului UTA de către „grupul Apreutese“ și al deteriorării sistematice a comunicării clubului cu suporterii, am asistat ieri la o mostră de manipulare venită dinspre conducerea clubului, manipulare demnă de manualele securistice și care demonstrează că actuala conducere a clubului a coborât la un nivel pe care nici noi nu ni-l imaginam posibil.

Suntem consternați de jignirea pe care a adus-o conducerea clubului unui număr mare de suporteri, insinuând în comunicatul dat publicității ieri, că cei care contestă modul în care este condus clubul ar fi încercat să orchestreze un boicot la adresa vânzării abonamentelor.

Aducem la cunoștința „minților luminate“ care au compus acest comunicat, că imensa majoritate a membrilor SCU, a membrilor galeriei și a suporterilor care îi contestă constant și vocal, au fost, sunt și vor fi în continuare abonați ai clubului. Succesul campaniei de comercializare a abonamentelor nu este datorat managementului actual ci este mai degrabă un demers reușit în pofida lui. Suporterii își fac abonamente pentru că iubesc UTA și clubul nu pentru că în felul acesta ar gira conducerea lui.

Această optică ne arată clar că cei care conduc UTA nu mai reușesc să facă diferența între persoanele lor și club și că practic și l-au substituit, ajungând să creadă că UTA se confundă cu ei înșiși. Tocmai pentru a le demonstra că acest lucru nu este adevărat, vă anunțăm că am demarat procedurile pentru organizarea unui miting în care să ne putem face auzite vocile și să ne putem susține public cauza. Vă vom comunica în timp util toate detaliile.

De asemenea vă informăm că am început demersurile pentru a ne constitui în parte civilă și a sesiza instanțele abilitate în legătură cu prejudiciile pe care ceilalți trei asociați ai clubului le-au produs acestuia și implicit și nouă ca membri ai AFC UTA. Bineînțeles că vă vom ține la curent și cu evoluția acestui demers.

Pentru noi doar UTA contează!
UTA liberă!
⚪🔴
Suporter Club UTA”

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.