sâmbătă, 9 august, 2025
spot_img

🇲🇨1️⃣❔ Își face UTA loc… spre primul loc?

Distribuie articolul

Una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 5-a a Superligii are loc în această după-amiază pe Arena „Francisc Neuman“ și aduce față în față două dintre echipele neînvinse în acest start de sezon: UTA, locul 4 cu 8 puncte după 2 victorii și 2 remize și Farul Constanța, locul 3, la egalitate de puncte (10) cu Rapid și Universitatea Craiova, după 3 victorii și o remiză.

Dincolo de forma sportivă a celor două echipe, care promite un meci mai mult decât interesant, nu este de neglijat nici faptul că una dintre cele două echipe va fi liderul clasamentului la finalul partidei, cel puțin pentru 24 de ore. Pentru a ocupa acest fotoliu onorant (chiar dacă într-o fază incipientă și intermediară), UTA are nevoie de victorie, în timp ce echipei antrenate de Ianis Zicu îi este suficient și un rezultat de egalitate.

De asemenea, spectacolul pare asigurat și de caracterul ofensiv al celor două echipe, care de regulă și marchează dar și primesc goluri dovadă golaverajul ambelor, aproape identic: 7-5 UTA respectiv 8-5 Farul.

Farul mai valoroasă pe hârtie, dar UTA va juca în 12

În ceea ce privește valoarea de piață a celor două loturi, oaspeții stau mai bine, cu un lot cotat de transfermarkt la 12,10 milioane de euro. UTA în schimb are un efectiv cu o valoare estimată de doar 9,05 milioane de euro. În schimb la capitolul jucătorilor de top din cele două loturi, combatantele se află la egalitate deoarece atât cel mai bine cotat utist cât și cel mai bun dintre „marinari“, Marinos Tzionis respectiv Narek Grygoryan, sunt cotați la 900.000 de euro.

Relativa diferență de valoare, poate fi însă sensibil contrabalansată de avantajul terenului propriu. Deși la ora partidei se anunță o temperatură de 36 de grade, este foarte probabil să avem parte de un stadion plin și gata să își împingă favoriții spre victorie. Până la urmă cât de des ai ocazia ca utist să scandezi la finalul unui meci de prima ligă, clasicul „faceți loc, faceți loc, UTA e pe primul loc“?!

Tradiția remizelor

Dacă suporterii Bătrânei Doamne se gândesc doar la victorie, istoria și statistica pot fi de natură să-i tempereze puțin. Dintre cele 13 dueluri dintre UTA și clubul înființat de Gheorghe Hagi, nu mai puțin de 8 s-au încheiat la egalitate. Restul de 5 sunt împărțite între 2 victorii UTA și 3 Farul, cu mențiunea că una dintre acestea a fost consemnată în Cupa României; deci în campionat, avem parte de egalitate perfectă. De altfel, în prima ligă cu UTA gazdă, din 6 meciuri 4 s-au încheiat la egalitate, fiecare dintre cele două formații câștigând doar o singură dată.

Ultimul meci dintre cele două echipe a avut loc la Ovidiu, în mai, în penultima etapă a play-out-ului din sezonul trecut și a fost câștigat de UTA, care s-a impus cu scorul de 2-1 prin golurile marcate de Zsori și Tzionis respectiv Alibec. În oglindă, ultimul meci disputat între cele două echipe pe Arena „Francisc Neuman“ a adus câștig de cauză Farului, este vorba despre acel infam 1-5 din Cupa României. În schimb în campionat la Arad, cele două echipe au remizat la ultimul duel: 1-1, goluri Van Durmen respectiv Dican.

Egalitatea perfectă se păstrează și în ceea ce privește duelurile celor doi antrenori, care s-au aflat de 3 ori față în față, de fiecare dată în Liga 2, conducând Unirea Slobozia (Mihalcea) respectiv Concordia Chiajna sau Metaloglobus (Zicu). Fiecare dintre ei a câștigat câte un meci, la care s-a mai adăugat o remiză. În schimb ambii tehnicieni au palmares negativ împotriva echipei pe care o înfruntă astăzi: Mihalcea a câștigat un singur meci împotriva Farului, a pierdut 2 și a remizat în alte 2, iar Zicu a fost învins în singurul meci în care a antrenat împotriva Bătrânei Doamne. Ca o curiozitate acel meci a avut loc în noiembrie 2019, în Liga 2 (sezonul promovării UTA-ei) iar Zicu se afla tot pe banca Farului, dar era vorba de vechiul club Farul Constanța, dispărut între timp și al cărui brand a fost preluat de Viitorul lui Hagi.

Farul în față la un capitol nedorit

Echipa de la malul mării a câștigat deja un duel, însă unul pe care fiecare antrenor al vrea să îl piardă. Echipa constănțeană vine la Arad fără 4 jucători importanți, cu toții accidentați: Gustavo Marins, Jakub Vojtus, Iustin Doicaru și Dan Sîrbu. Lor li se adaugă și tânărul Nicolas Constantinescu, achiziționat de Farul în această vară dar care s-a accidentat la primul amical în tricoul noii sale echipe.

În schimb de cealaltă parte Adrian Mihalcea a declarat că nu are niciun jucător accidentat, care să fie complet scos din calcule pentru acest meci. Totuși, asupra a trei jucători planează incertitudinea. Este vorba despre Sota Mino, care a revenit la mijlocul acestei săptămâni la antrenamente după accidentarea din finalul meciului cu Hermannstadt, Marian Danciu și el abia refăcut după o accidentare care l-a făcut să piardă pregătirea și startul de sezon și Laurențiu Vlăsceanu, care a ajuns la Arad abia acum câteva zile și care suferă și din cauza lipsei jocurilor, în condițiile în care nu a bifat niciun minut pentru FCSB în acest start de sezon.

Paradoxul lui Radu Petrescu

Meciul de astăzi va fi arbitrat de o brigadă condusă la centru de bucureșteanul Radu Petrescu. Zodia echilibrului continuă și în ceea ce privește palmaresul UTA-ei cu acest arbitru la centru: 4 victorii, 5 remize, 4 înfrângeri. Unul dintre succese, foarte important, este acel 5-1 cu Gloria Buzău din returul barajului de menținere / promovare în prima ligă, de la capătul sezonului 2022-2023. Ironia face ca la acel meci antrenorul echipei învinse la scor să fie chiar… Adrian Mihalcea. Așadar un arbitru care a lăsat amintiri plăcute UTA-ei însă îi dă frisoane antrenorului său.

O altă coincidență interesantă face ca ultimul meci al UTA-ei arbitrat de Radu Petrescu să fie tocmai unul împotriva Farului; este vorba despre remiza din 20 ianuarie anul acesta, înregistrată la Ovidiu, scor final 1-1. În acel meci arbitrul l-a eliminat pe utistul (de la acel moment) Corne Râpă, pentru două cartonașe galbene.

Farul pe de altă parte este liderul clasamentului în ceea ce privește numărul de meciuri în care Radu Petrescu a arbitrat o anumită echipă. 48 este cifra partidelor în care Viitorul / Farul l-a avut pe bucureștean la centru, dar bilanțul este unul negativ: 16 victorii, 11 remize, 21 înfrângeri.

Mai putem puncta despre Radu Petrescu faptul că meciul de astăzi este cel de-al 4-lea din acest sezon, după Oțelul – Petrolul 0-0 și FC Argeș – Csikszereda 3-1 (în campionat) respectiv Maccabi Tel Aviv – Pafos 0-1, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

Arbitru VAR a fost delegat la acest meci Sebastian Colțescu. Iată componența completă a brigăzii, una cu o puternică amprentă „de capitală“. Probabil CCA a considerat că un meci în care se decide liderul de moment, trebuie să aibă parte de o brigadă venită din locul unde „se dă ora exactă“. Să sperăm că această brigadă nu va și decide care dintre echipe merită „tricoul galben“:

Arbitru central: Radu Petrescu (București)
Asistent 1: Radu Ghinguleac (București)
Asistent 2: Mihăiță Necula (București)
Arbitru de rezervă: Sorin Vădana (Cluj)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (București)
Asistent VAR: Tunyogi Ferencz (Zalău)
Observator arbitraj (FRF): Ioan Onicaș (Zalău)
Observator organizare joc (LPF): Ioan Mărginean (Alba Iulia)

Partida UTA – Farul Constanța începe la ora 18:30 și va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Publicația noastră va acoperi desfășurarea evenimentelor în format live text.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți