Invazie roșie pe Someș

Sport

Scris de Giuliano Junc

Succesul cu Sepsi și cobmativitatea arătată de echipă în meci au fost primite foarte bine de suporterii arădeni. După 4 luni de pauză aceștia au fost trup și suflet lângă echipă din primul până la ultimul minut și au fost răsplătiți din teren. La final minute bune miile de arădeni au rămas în tribunele Arenei „Francisc Neuman“ pentru a-și aclama favoriții care după ce au cântat împreună cu peluza au făcut turul de onoare al stadionului. O stare născută în acest mod nu putea decât să întrețină o flacără care la Arad arde așa cum în puține locuri din țară se întâmplă, motiv pentre fanii Bătrânei Doamne nu se mai pot gândi decât la meciul următor. Precum în cazul unui drog (de data aceasta unul sănătos), „dependentul“ nu trăiește decât pentru următoarea „doză“, iar aceasta este programată duminică la Cluj. 6 zile mai sunt până la acel meci dar peluza arădeană a început pregătirile. Dincolo de euforia produsă de meciul cu Sepsi, partida de pe Someș e însemnată cu roșu îngroșat în calendarul ultrașilor și datorită rivalității cu peluza Șepcilor Roșii, ceea ce face ca prezența în număr mare pe Cluj Arena să fie o datorie de onoare și orgoliu. De aceea galeria UTA-ei sună adunarea și îi cheamă pe suporteri în capitala Ardealului. Cei care vor să facă deplasarea în mod organizat au fost puși la curent cu detaliile organizatorice printr-un anunț postat pe pagina de facebook Ultras Arad II, pe care îl redăm și noi aici:

DEPLASARE LA CLUJ

Victoria de sâmbătă ne dă speranța unui parcurs bun în viitor. Prestația echipei din meciul cu Sepsi a spălat rușinea înfrângerii de la București și, în ton cu spiritul de luptă al jucătorilor și noi, fanii cei mai devotați ai Bătrânei Doamne, ne pregătim de o nouă călătorie la Cluj.

Astfel, peluza noastră pune la dispoziție pentru suporterii utiști locuri în deplasarea către orașul de sub dealul Feleacului pentru a încuraja UTA. Transportul se va face cu autocarele, iar înscrierile se pot efectua numai prin mesaj privat către pagina noastră de Facebook. Mesajul trebuie să conțină numele complete ale persoanelor înregistrate și numărul de locuri rezervate. Veți primi ulterior confirmarea înscrierii și detaliile legate de organizare prin aceeași metodă de comunicare.

Ținem să precizăm faptul că locurile sunt limitate, iar din acest motiv ne rezervăm dreptul de a selecta persoanele care participă. Pentru o organizare cât mai bună, membrii peluzei au prioritate.
Meciul dintre Universitatea Cluj și UTA este programat pentru duminică, 4 februarie, ora 13.00 și va avea loc pe stadionul Cluj Arena.

Pentru noi doar UTA contează!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.