sâmbătă, 15 noiembrie, 2025
spot_img

Insuficient pentru a depăși bariera semifinalelor

Distribuie articolul

Din păcate nici în acest an FCC UAV Arad nu a reușit să facă pasul către titlul național, oprindu-se în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Feminin. Chiar dacă în această primăvară echipa arădeană s-a întărit considerabil, aceste întăriri au venit prea târziu pentru ca echipa să mai poată întoarce soarta sezonului regulat, astfel că a trebuit să abordeze semifinala cu Sepsi Sfântu Gheorghe din postura echipei nevoite să joace un meci în plus în deplasare. Acest handicap s-a dovedit de nesurmontat, asta deși față de perioada în care echipa covăsneană domina foarte autoritar întrecerea internă diferența s-a mai estompat. Meciul decisiv jucat aseară în sala „Kati Szabo“ din Sfântul Gheorghe a fost unul foarte echilibrat iar galben-albastrele au dat senzația că pot reuși victoria care să le propulseze în finală, însă micile detalii au fost în favoarea gazdelor, mai ales în momentele psihologice ale meciului amfitrioanele au dat dovadă de mai mult sânge rece.

Primul sfert a fost unul foarte echilibrat, cu ambele echipe alternând la conducere. Cea mai mare diferență am înregistrat-o în favoarea echipei noastre (+4) chiar înainte de finalul acestor prime 10 minute, însă până la urmă gazdele au redus scorul la 14-16. Zoran Mikes și-a „scuturat“ elevele în pauza dintre primele două sferturi, iar acestea au avut o prestație excelentă în următoarele 10 minute. Imediat după reluarea jocului Sepsi a reușit 9 puncte consecutive, apoi a venit replica echipei noastre care a redus diferența la -2 grație unei triple reușite de Dragana Zivkovic, însă la pauza mare s-a intrat cu 31-26 pe tabelă pentru Sepsi. Începutul reprizei secunde ne-a dat speranțe pentru că Jack Animam egalează la 32 însă Johnson și Gereben repun imediat lucrurile în ordine pentru echipa lor, asta și pe fondul greșelilor făcute de jucătoarele noastre, care au părut să nu poată gestiona mental momentul favorabil. Diferența de 6 puncte s-a menținut până la finalul sfertului 3, care s-a încheiat cu 42-36. Începem din nou bine ultimul asalt iar Panait și Mititelu reduc diferența la un singur punct: 42-41. Echipele simt puternic presiunea și urmează o serie de atacuri cu greșeli și ratări de ambele părți. Robinson cu o triplă aduce entuziasmul în sală dar Panait o imită imediat. Însă din nou fetele noastre nu profită de momentul favorabil și Sepsi se duce la +8. Elevele lui Ivic par să fi clacat de tot iar diferența crește în entuziasmul general al gazdelor: +10, +12. Însă vin două lovituri consecutive de la trei puncte, semnate de Podar și Panait, iar cu 53 de secunde înainte de final, diferența devine teoretic recuperabilă: 56-50. Gereben marchează doar una dintre cele două aruncări libere pe care le are la dispoziție, apoi Robinson comite fault tehnic însă nu reușim să marcăm decât două din cele trei aruncări avute la dispoziție. Recuperăm, dar la 57-52, cu 18 secunde înainte de final, Panait ratează o aruncare de 3 puncte care ar fi făcut finalul incendiar. Așa, Robinson mai pune două puncte pe tabelă în timpul rămas și partida se încheie cu 59-52.

Cifrele partidei arată superioritatea echipei gazdă la toate capitolele, chiar dacă diferențele nu sunt foarte mari: 42%-38% la aruncările de 2 puncte, 22%-21% la cele de 3 puncte, 62%-57% la aruncările libere, 46-39 la recuperări. Ce e remarcabil e faptul că Sepsi a avut pe lista marcatoarelor doar 5 jucătoare. Cantitatea a fost suplinită de calitate însă pentru că americancele Robinson și Johnson au marcat două treimi din punctele echipei gazdă (câte 20 fiecare), ultima remarcându-se și cu un număr impresionant de recuperări (17). În schimb de cealaltă parte, Jack Animam, autoare a unor cifre de multe ori colosale în alte partide, a fost destul de „tăcută“ aseară, cu doar 9 puncte și 11 recuperări. Cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Mihaela Panait (13 puncte).

De remarcat că, la fel ca și la Arad, meciul s-a jucat în fața unei asistențe scăzute. De altfel, dacă adunăm spectatorii din cele trei meciuri ale semifinalei am ajunge doar la jumătatea numărului care pe vremuri asista la un meci din fazele finale între cele două echipe, meciuri care nu se disputau niciodată cu o asistență sub 2.000-2.500 de spectatori. Din păcate lipsa de investiții a dus la scăderea dramatică a calității baschetului românesc, aceasta fiind o cauză, dar nu și singura, pentru care publicul s-a îndepărtat de acest sport chiar și în orașe cu tradiție puternică în baschet. Dar, acestea sunt probabil considerații pentru un material separat.

Sepsi Sic Sfântu Gheorghe – FCC UAV Arad 59-52 (14-16, 17-10, 11-10, 17-16)
Sepsi: Robinson 20 (3×3), Johnson 20, Gereben 7, Meresz 7, Cătinean 5 (1×3). Au mai jucat: Armanu, Belegante, Mikes. Pe bancă: Nemes, Toma. Antrenor: Zoran Mikes
Arad: Panait 13 (2×3), Dickey 12 (2×3), Animam 9, Podar 5 (1×3), Zivkovic 5 (1×3), Mititelu 5, Svetlikova 3. Au mai jucat: Jovancevic, Fota. Pe bancă: Negru, Ciotir, Doba. Antrenor: Sladjan Ivic
Arbitri: Alin Faur, Șerban Rasoga, Vlad Cotrobas. Observator: Adriana Pricop

Finala campionatului se va juca așadar între CSM Târgoviște și Sepsi Sic Sfântu Gheorghe, cu echipa dâmbovițeană având avantajul terenului propriu în meciul decisiv, dacă se ajunge la acesta. FCC UAV Arad va avea același avantaj în duelul pentru medaliile de bronz cu Rapid București. Programul meciurilor încă nu a fost stabilit.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți