Infracțiuni rutiere, la final de săptămână

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii arădeni au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au condus autoturisme, fiind sub influența alcoolului.

Astfel, pe D.J. 793, în Cărand, un bărbat de 55 de ani, din aceeași localitate, a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind 0,66 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 56 de ani și unul de 50 de ani, în timp ce conduceau autoturisme în localitățile Țipari, respectiv Grăniceri. În cazul primului bărbat, îmbibația alcoolică măsurată de aparatul alcooltest a fost de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul celui de-al doilea fiind de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În municipiu, un arădean de 48 de ani a fost depistat pe strada Gen. Vasile Milea, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,41 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, în toate cazurile au fost recoltate probe biologice, conducătorii auto fiind cercetați pentru conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.