Începe reabilitarea Drumului Județean 707, între Petriș și Obârșia

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Drumul dintre localitățile Petriș şi Obârșia va intra în proces de reabilitare, cu fonduri de la Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții! Se creează astfel încă o legătură modernizată cu judeţul Hunedoara! Consiliul Judeţean Arad a aprobat astăzi actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, ca lucrarea să poată începe cât mai curând.

În anul 2020,   Consiliul Judeţean a predat către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei drumul județean 707, Petriș-Obârșia, drum aflat într-o stare de degradare extremă. Anul trecut, a fost anunţată finanţarea modernizării drumului de către Compania Naţională de Investiţii.

„Consiliul Județean Arad va susține cheltuielile neeligibile aferente acestui proiect”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Judeţean.

Prin votul de astăzi, consilierii județeni au aprobat finanțarea din bugetul Consiliului  Județean Arad a cheltuielilor neeligibile, care reprezintă amenajarea terenului, prin demolarea podețelor aflate pe traseul drumului. Valoarea totală a proiectului este de 17,9 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.