Un incendiu foarte violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o firmă cu sediul pe Câmpul Liniștii din municipiul Arad.
S-ar părea că este vorba despre un depozit de fier vechi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, incendiul se manifestă violent, cu posibilitatea de propagare la câteva hale aflate în apropiere.
Inițial, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de comandă, doi ofițeri și opt subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, însă violența incendiului a făcut ca alte două autospeciale să fie trimise la fața locului în sprijin.