Pompierii militari din cadrul Secției Bârzava intervin, joi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Chelmac. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Conop.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar pompierii acționează în continuare pentru lichidare.
O persoană aflată în apropiere a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.
Intervenția este în desfășurare, urmând ca pompierii să stabilească și cauza izbucnirii incendiului.