Încă o dovadă că LPF și televiziunile nu vor public decât pe unele stadioane

Sport

Scris de Giuliano Junc

Sfidarea la adresa suporterilor UTA-ei continuă. După ce au așteptat 4 luni să-și revadă echipa pe noul stadion (îndeplinind tocmai cerința LPF și a televiziunilor de a remedia problema gazonului), după ce la primul meci de la revenirea acasă suporterii UTA-ei au umplut Arena „Francisc Neuman“, după ce au oferit o atmosferă frenetică dar în același timp civilizată și în ton cu standardele occidentale, pe care le vedem în transmisiile tv din campionatele importante, astăzi a venit și „răsplata“; nu sub formă de aprecieri ci sub forma unei programări făcută parcă în ciuda unuia dintre cel mai fidel public din țară.

Astfel, partida din etapa a 25-a dintre UTA și FC Botoșani va avea loc luni 12 februarie de la ora 17:00! Nu este deranjat neapărat faptul că UTA este programată cu precădere lunea sau vinerea, până la urmă statutul de echipă din subsolul clasamentului are și astfel de repecursiuni. Însă ora de începere a meciului este o adevărată sfidare în condițiile în care o mare parte a celor care muncesc, dacă nu chiar a majorității lor, o fac după un program care se încheie la ora 17:00. Pentru aceștia singura soluție pentru a-și putea vedea echipa de pe stadion va fi să plece de la serviciu vu 1-2 ore mai devreme. Cei care nu pot vor rata partida fiind sacrificați pe altarul lăcomiei televiziunilor românești ai căror angajați mereu le cer fotbaliștilor, antrenorilor sau suporterilor să ia exemplu de la cei de „afară“, fără a vedea că „afară“ meciurile nu sunt programate la astfel de ore în zile lucrătoare și că, inclusiv în campionatele mari există etapă de etapă meciuri care se joacă la aceeași oră.

După ce că timp de 4 luni nu și-au văzut echipa, după ce că unii dintre ei au făcut sacrificii pentru a o însoți pe la Oradea sau Sibiu, chiar și în zile lucrătoare, acum suporterii arădeni se văd în situația de a avea probleme în a-și susține echipa chiar de pe propriul stadion. Culmea tupeului este faptul că auzim etapă de etapă diferiți comentatori care se plâng că în prima ligă sunt echipe care nu atrag la meciuri decât câteva sute de spectatori, auzim diferiți comentatori care dau lecții unora, în special celor din provincie, cum să își susțină echipa dar tac mâlc atunci când instituția care-i plătește sabotează fix suporterii echipelor care umplu stadioanele.

Asistăm aproape zilnic la un festival deșănțat al plocoanelor în fața „farmecului Giuleștiului“ unde se joacă cu stadionul plin meci de meci. E ușor însă atunci când joci doar în serile de weekend. Am vrea și noi să vedem cât de plin ar fi Giuleștiul într-o zi de luni la ora 17:00. Am văzut un weekend o ridicolă desfășurare de forțe a televiziunilor care au acoperit cu transmisii live manifestarea unei galerii care a refuzat să-și însoțească echipa într-un derby, în semn de protest, culmea, pentru… respectarea regulamentului! În același timp, aceleași televiziuni își bat joc suporterii unei alte echipe, suporteri care-și susțin numeric, calitativ, necondiționat și civilizat echipa.

Sigur, o să ni se spună că fără banii televiziunilor, trei sferturi din Superliga n-ar exista. Și așa și e. Dar dacă atitudinea televiziunilor stă sub semnul „becalismului“ de tip „noi dăm banii, noi decidem, noi suntem stăpânii, voi sunteți sclavii“, atunci domnii din studiourile tv și de la microfoanele tv ar fi bine să aibă măcar bunul simț să nu mai dea lecții de moralitate suporterilor; pentru că ipocrizia lor a ajuns la niște dimensiuni care miros pestilențial!

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.