Din ianuarie Mircea Rednic tot spune că are nevoie de întăriri în atac și cere un jucător cu profil oarecum diferit față de ceea ce a avut până acum, adică vârfuri de careu gen Cooper, Luckassen și Tudorie. Antrenorul vrea un atacant mai mobil, cu calitate pe spații mici și în cele din urmă l-a găsit în postura unui fost elev al său de la Standard Liege, este vorba despre nigerianul Imoh Ezekeiel. Într-adevăr, acesta a avut cel mai bun sezon al carierei în Belgia, cu Puriul antrenor, atunci când în sezonul 2012-2013 a dat nu mai puțin de 39 de goluri și 17 pase decisive. Africanul punctează și la profil, fiind un jucător de 1,78 metri înălțime, care poate evolua și în spatele vârfului dar și în banda dreaptă a atacului. Rednic a reușit să-l convingă de ceva vreme pe fostul său elev să vină la UTA doar că ultimele săptămâni nigerianul și le-a petrecut încercând să obțină viza de România. Când în sfârșit a terminat cu procedurile diplomatice… a pierdut avionul! Dar într-un târziu iată-l ajuns la Arad și cu semnătura pusă pe un contract cu UTA, contract a cărui durată n-a fost dezăvluită de club.
Toate bune și frumoase până aici doar acel sezon excepțional la Standard, care îi trezește și acum amintiri melancolice domnului Rednic, s-a petrecut acum 11 ani! De atunci cariera nigerianului a fost marcată de alegeri nefericite și instabilitate în ciuda cifrelor care arată un jucător cu potențial și calitate. După plecarea lui Rednic de la Standard, Ezekiel a mai rămas un an în Belgia și a continuat să performeze la nivel înalt, astfel încât devenise curtat de naționala Belgiei și intrase pe radarul unor mari echipe europene precum Werder Bremen, Schalke 04, Olympique de Marseille, Fiorentina, Hertha Berlin și altele. Ezekiel însă a preferat să opteze pentru naționala Nigeriei, pentru care a debutat în iunie 2014, jucând 19 minute într-un amical cu Mexic, iar aceea a rămas singura apariție în tricoul „vulturilor“ până astăzi. Nici la nivel de club alegerea sa nu a fost mai inspirată. În locul performanței a preferat banii qatarezilor de la Al Arabi, care i-au oferit un contract amețitor de 8 milioane de lire sterline pe an plus o sumă de transfer de 7,5 milioane de lire sterline echipei belgiene. Trei ani a rămas Ezekiel sub contract cu Al Arabi însă acești ani și i-a petrecut mai mult tot în Belgia, împrumutat la Standard sau Anderlecht. În 2017 este cumpărat de turcii de la Konyaspor cu care câștigă Supercupa dar de care se desparte însă jumătate de an mai târziu. Rămas liber de contract semnează cu Las Palmas unde stă din nou jumătate de an, în ciuda faptului că marcase 10 goluri în La Liga. Se întoarce în Belgia la Kortrijk unde se simte din nou ca peștele în apă marcând în două sezoane nu mai puțin de 39 de goluri, jumătate (pe sezon) din cât marca la Standard la începutul carierei dar totuși mai mult decât decent pentru un atacant. Apoi însă cedează din nou tentației Golfului și merge de data aceasta în Emirate la Al Jazira, cu care câștigă campionatul, marcând 17 goluri și dând 4 pase decisive. În ciuda acestor cifre schimbă echipa și în sezonul 2021-2022 îl găsim în aceeași întrecere dar la Al Dhafra, de unde începe o cădere aproape abisală. Marchează doar 8 goluri (4 în campionat și 4 în cupă) și rămâne liber de contract timp de 13 luni, din octombrie 2022 până în noiembrie 2023! „Salvarea“ vine din Nepal (!!!) primind o ofertă de la Lalitpur City, echipă care activa într-un campionat de 10 echipe, care durează… o lună! Revenirea în activitate se dovedește dificilă în ciuda nivelului extrem de scăzut și în cele 9 partide ale sezonului regulat marchează un singur gol, în ciuda faptului că este integralist. Își dă drumul însă în fazele eliminatorii: două goluri în sferturi, unul în semifinală și alte două în finală, devenind campion al Nepalului pe 30 decembrie 2023.
Așadar UTA și-a asigurat serviciile unui jucător cu o vârstă rezonabilă (30 de ani), ale cărui cifre demonstreză o calitate mai mult decât suficientă pentru a face față cu brio în campionatul României. Problema este însă că în ultimii doi ani, noul atacant al Bătrânei Doamne a înregistrat un recul foarte mare în carieră iar nivelul la care se poate ridica în acest moment este unul greu de ghicit. O dovadă e și faptul că valoarea lui de piață a ajuns la minimum în carieră, 200.000 de euro). Cumva situația lui seamănă cu cea a lui Reagy Ofosu, adus în toamnă tot la dorința expresă a lui Mircea Rednic, după ce și germanul avusese doi ani groaznici din punct de vedere al meciurilor jucate și a nivelului la care ajunsese. Spre plăcuta noastră surpriză (recunoaștem că am fost foarte reticenți în privința lui Ofosu), Mircea Rednic l-a pus rapid pe picioare și, în ciuda unor probleme fizice evidente, Ofosu a contribuit la revirimentul echipei din perioada ocotombrie-noiembrie anul trecut. Că apoi a fost trecut pe lista neagră și îndepărtat tot de cel care l-a adus, din motive care ne scapă, asta e altă discuție. În privința lui Ezekiel sperăm ca Mircea Rednic să aibă cel puțin aceeași eficiență în privința resuscitării fotbalistului și, dacă se poate, serviciile sale pentru UTA să se întindă pe o durată mai puțin meteorică.
(surse info: transfermarkt.com, independent.co.uk)